Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cunoscut psiholog, păcălit în Germania. Cum a pierdut 14.000 de euro

Publicat

in

Psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept „Antrenorul Minţii”, a avut partea de cea mai urâtă experienţă din viaţa lui, atunci când a ajuns în Germania, pentru a-şi cumpăra o maşină la mână a doua.

„Am ajuns în Berlin, iar acolo am accesat site-ul mobile.de, pentru a găsi o maşină la un preţ rezonabil, mai ieftină ca în România. Am sunat un vânzător privat, după accent avea altă cetățenie, ne-am întălnit, am fost la două service-uri împreună pentru a mă asigura că maşina este în regulă, iar după mai multe teste, mecanicul-şef mi-a confirmat că o pot cumpăra. I-am achitat vânzătorului suma de 14.000 de Euro, am primit factură, nu şi chitanţă. De asemenea, am primit cartea mare şi cartea mică a maşinii. Ne-am strâns mâna şi am mers să o înregistrez, deoarece aceasta procedură trebuie să fie făcută de cumpărător. Am fost a doua zi la Registratura din Berlin, iar autorităţile mi-au comunicat că un număr de pe cartea mare nu corespunde cu unul dintre numerele de pe cartea mică. Am fost la o instituţie superioară şi aceştia au descoperit că maşina are cartea mare de identitate falsă. A fost chemată Poliţia, a confiscat maşina cu tot cu asigurarea ei, numerele de toll, mi-au făcut acte de Protocol cu toată păţania. Poliția a înțeles situația mea – că am fost furat și mi-a spus să-mi angajez avocat pentru că astfel de situații necesită unul. Am martori, există filmări de pe camere de supraveghere, mi-am angajat un avocat neamţ şi a început ancheta. Până în momentul de faţă s-a dovedit că maşina aparţine unei firme de leasing, iar persoana respectivă a vândut-o mai departe deoarece, probabil, nu a putut să-şi mai plătească ratele, ceea ce reprezintă o infracţiune. Numele vânzătorului de pe factură este fals și doar cu ajutorul camerelor de supraveghere și al martorilor îmi pun siguranța în Poliție să-l găsească. Chiar şi aşa, va trebui să mă judec, va dura mult timp, iar în toată această perioadă rămân şi fără cei 14.000 de Euro, şi fără maşină”, povesteste psihologul Alexandru Pleşea.

(w670)

Pentru cei care doresc să cumpere mașini second-hand din Germania, psihologul Alexandru Pleșea oferă sfaturi utile:

– Mergeți împreună cu o persoană vorbitoare de limbă germane;

– Căutați pe internet recenziile casei de mașini de unde vreți să o achiziționați;

– Dacă este vănzător privat, verificați actele mașinii la organele competente, respectiv oficiul de registratură al orașului de unde cumpărați;

– Verificați mașina la un service autorizat unde există camere de supraveghere;

– Evitați să cumpărați de unde se negociază ușor si de la cetateni straini, care vorbesc foarte greu limba germană;

– Cu încredere mare apelați la firme de leasing din Germania, acestea verifică mașinile la sânge înainte de a le pune spre vânzare.

Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este psihoterapeut şi hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Source Article from http://www.dcnews.ro/cunoscut-psiholog-pacalit-in-germania-cum-a-pierdut-14-000-de-euro_516341.html

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

​Liga Campionilor (volei f): Volei Alba Blaj câștigă cu Vassas Budapesta, dar ratează calificarea în sferturi

Publicat

in

De

​Echipa de volei feminin Volei Alba Blaj a învins marţi, pe teren propriu, formaţia ungară Vassas Budapesta, scor 3-0, în ultima partidă din grupa D a Ligii Campionilor. Ratează însă calificarea în sferturile competiţiei, informează News.ro.

Scorul pe seturi a fost 25-23, 25-16, 25-21, după 72 minute de joc.

În urma rezultatului, Volei Alba Blaj adună 9 puncte, la fel ca Nantes (locul 2), care marţi seară se duelează cu liderul Imoco Conegliano (14). Şi dacă ar încheia pe locul secund în grupa D, campioana României nu are şanse la sferturi, unde ajung prima clasată din fiecare din cele cinci grupe, plus trei formaţii de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament.

Volei Alba Blaj este depăşită deja la punctaj de alte trei echipe din celelalte grupe, aflate pe locul secund, şi care nu au jucat încă ultima etapă.

Imoco este deja calificată în sferturile de finală ale competiţiei.

În meciurile din grupa D, Volei Alba Blaj a obţinut rezultatele: 1-3 şi 3-1 cu Nantes, 0-3 şi 0-3 cu Imoco, 3-1 şi 3-0 cu Vassas.

Meciurile din sferturi se vor juca tur-retur, între 3-12 martie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Un număr de 40 de persoane, majoritatea copii, au ieșit din Casa de Cultură din Baia Mare, din caua unui incendiu

Publicat

in

De

Un număr de 40 de persoane, între care 34 de copii și șase adulți, aflați în interiorul Casei de Cultură din Baia Mare au ieșit, marți, din clădire, din cauza unui incendiu izbucnit la parter, anunță MEDIAFAX.

Reprezentanții ISU Maramureș au declarat, marți, că au ars mai multe panouri publicitare, cauza izbucnirii incendiului urmând să fie stabilită.

Citește și: Lovitură pentru PSD! CCR întoarce Ordonanța de Urgență a Guvernului Dăncilă .

„Un incendiu a izbucnit la Casa de Cultură Baia Mare, fiind trimise la fața locului 5 echipaje de intervenție dar și un echipaj de prim ajutor de la SMURD și două ambulanțe ale SAJ Maramureș. Au ars mai multe panouri publicitare ale unui club aflate la parterul clădirii iar din primele informații 34 de copii și 6 adulți aflați în incinta Casei de Cultură s-au autoevacuat. A fost un fum dens dar spațiul a fost ventilat”, au spus reprezentanții ISU Maramureș.

Incendiul a fost lichidat de pompieri, cauzele urmând să fie stabilite în urma cercetărilor.

Citește și: Ultimă oră! Un alt ministru a primit aviz negativ

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend