Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Cum se face succesiunea cu unul dintre moștenitori care a renuntat la avere. Ce se întâmplă în această situație?

Publicat

in

„Suntem doi frați. Sora a renunțat la tot în timp ce trăiau părinții ( actele sunt făcute la notar, în care declara ca ea renunță la tot). Acum în urma morții părinților va trebui făcută succesiunea, dar ea ar mai avea vreun drept la proprietate? Specific ca doar tatăl trăia când s-a făcut acest act. O garsoniera un garaj și apartamentul. Acestea sunt bunurile. În act este specificat ca garsoniera și garajul îmi rămân mie și apartamentul îi rămâne tatei, care a murit si el sdupa aceasta. Mulțumesc !”, este dilema unei argesence. Am cautat raspunsul si l-am gasit la unul dintre cei mai buni avocati. Iata ce se intampla, legal, in astfel de cazuri:

„Orice pact(intelegere)asupra unei succesiuni nedeschise este lovit de nulitate absoluta. Renuntarea la succesiunea intervine dupa deces. Renunţarea la succesiune este un act juridic unilateral, expres si solemn prin care moştenitorul declară că renunţă la titlul de moştenitor. Moştenitorul trebuie să dea această declaraţie în faţa notarului în cadrul termenului de prescripţie de un an al dreptului de opţiune succesorală prevăzut de Art. 1103 noul Cod Civil. Declaraţia de renunţare la moştenire desfiinţează cu efect retroactiv vocaţia succesorală a declarantului, devenind străin de moştenirea care face obiectul declaraţiei. Dreptul de a renunţa aparţine tuturor moştenitorilor. Renunţarea la moştenire este valabilă şi produce efecte ca atare numai dacă succesibilul nu şi-a exercitat anterior dreptul de opţiune fie prin acceptare tacită, forţată sau sub beneficiu de inventar. Aceasta deoarece acceptarea succesiunii este irevocabilă. Renunţarea la moştenire este un act juridic indivizibil, succesibilul neputând renunţa în parte la dreptul său succesoral pentru a accepta restul. In cazul dumneavoastra dacă în urma actului de partaj garsoniera și garajul v-au revenit dvs., atunci ele sunt proprietatea dvs. Și despre ele vor discuta moștenitorii dvs., după decesul dvs. Deocamdată discutăm doar despre ceea ce avea tatăl dvs. în clipa morții. A lui, nu a altora. Iar tatăl dvs. avea apartamentul ce i-a fost atribuit lui prin actul de partaj. Apartamentul, fiind proprietatea tatălui dvs. în urma actului de partaj, intră în intregul lui (1/1) in masa succesorală a tatălui dvs. Iar tatăl dvs. are doi moștenitori. Dumneavoastra și sora dumneavoastra. Fiecare cu câte o cotă de 1/2 din masa succesorală. Adică fiecare veți avea 1/2 din apartament. In consecinta garsoniera și garajul sunt și rămân ale dvs.”

Comenteaza cu profilul de FB

Dezvaluiri

Bătaie de joc la adresa veteranilor de război: Ce indemnizație încasează Emil Vețeleanu, la 101 ani

Publicat

in

De

În comparație cu procurorii comuniști, care primesc pensii de zeci de mii de lei, veteranii de război, care au luptat în Al Doilea Război Mondial, încasează sume de nimic.

Anul trecut, Bugetul.ro v-a dezvăluit că fostul procuror comunist și director al Penitenciarului Colibași, Gheorghe Bălășoiu, are o pensie lunară netă de 66.701 lei. Suma brută este 73.890 de lei, din care impozit 7.189 lei.

În mod incredibil, colonelul în rezervă Emil Vețeleanu, în vârstă de 101 ani, participant la Al Doilea Război Mondial, încasează o indemnizație de veteran de război de 1.060 de lei. 

La aceasta se adaugă și o pensie de 2.040 de lei.

Renta de veteran este de 1.060 de lei și cea de pensionar (n.r. – stabită în baza contribuțiilor la bugetul stat) este de 2.060 de lei. Nu mă vait de asta. Sunt mulțumit”, ne-a precizat veteranul de război.

Vezi și Veteranul de război Emil Vețeleanu (101 ani), despre 23 august 1944: Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu

„În ceea ce privește cuantumul pensiei de serviciu la care faceți referire, facem precizarea că, în decursul unei perioade de timp, acesta se poate modifica.

Conform prevederilor art.85 din Legea nr.303/2004 cu modificările și completările ulterioare, pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime.

Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată”, ne transmitea Ministerul Muncii, printre altele.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Dezvaluiri

Veteranul de război Emil Vețeleanu (101 ani), despre 23 august 1944: Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu

Publicat

in

De

Pe fostul ofițer de transmisiuni Emil Vețeleanu, veteran de război, ni-l amintim de la parada de 1 Decembrie, din 2019, când, prezent fiind la eveniment, a fost ignorat de autoritățile vâlcene. 

Colonelul în rezervă Emil Vețeleanu, veteran care a luptat în Al Doilea Război Mondial, a împlinit sâmbătă, 25 ianuarie 2020, 101 ani.

Cu această ocazie, beneficiind de sprijinul Ministerului Apărării Naționale, mai precis a comandantului Garnizoanei din Râmnicu Vâlcea, colonel inginer Cristian Gabriel Arinton, și a comandantului Centrului Militar Județean Vâlcea, locotenent-colonel Nicolae Olaru, reporterul Bugetul.ro s-a deplasat, vineri, 24 ianuarie, la Râmnicu Vâlcea.

L-am găsit pe domnul colonel Vețeleanu acasă, în modestul apartament situat într-o zonă liniștă din Râmnicu Vâlcea, alături de fiica și fiul său.

De altfel, modestia este cuvântul care-l definește pe acest om, care, după cum ne-a mărturisit, a trăit întreaga viață sub o disciplină de fier, fără excese, consum de alcool și țigări.

Foto: Marius Ciutacu/Curierul de Vâlcea

La apariția unui grup de liceeni de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Craiova, subordonat Comandamentului Comunicațiilor, care au venit să-i ureze „La mulți ani!”, col. (r) Emil Vețeleanu a fost cuprins de amintiri și de un singur regret: „La Craiova, am făcut școala, o școală ‘Jos pălăria!’. Ar fi bine să mai fie școlile de atunci. Din păcate, nu mai sunt. Învățământul e în decadență”.

La vârsta ta, eram foarte exigent, iar, în special în învățământ, eram foarte dur și disciplinat”, i-a spus veteranul de război unui viitor militar.

Secretul unei vieți de peste un secol

Veteranul Emil Vețeleanu ne-a dezvăluit și secretul unei vieți îndelungate.

Toți cei care pierd timpul aiurea, care consumă alcool, fumează prea mult sau duc o viață mai dezordonată nu ajung la vârsta mea”, ne-a spus veteranul de război care a luptat la Cotul Donului, una dintre cele mai sângeroase bătălii din istorie.

Cinci ani a luptat colonelul Emil Vețeleanu în Al Doilea Război Mondial, avându-l drept comandant la Transmisiuni, pe Aldea Țugui.

„Am avut un comandant – Aldea Țugui – foarte exigent. Era comandantul Transmisiunilor la Armată – Armata a IV-a pe front”, a precizat veteranul de război.

Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu

Armata Română sub comanda Mareșalului Ion Antonescu era foarte disciplinată, își amintește col. (r) Emil Vețeleanu.

Despre actul de la 23 august 1944, când fostul monarh al României, Mihai I, a decis arestarea lu Ion Antonescu, Emil Vețeleanu susține că fost realizat cu „influență rusească”.

(n.r. – Armata Română) n-a fost de acord cu chestia asta. Era influența rusească care a dus la arestare. A venit apoi o altă politică. Armata nu era de acord cu arestarea”, a afirmat veteranul Emil Vețeleanu, întrebat fiind de reporterul Bugetul.ro cum a reacționat Armata Română la arestarea Mareșalului Ion Antonescu.

„După Al Doilea Război Mondial, românii n-au mai făcut istorie”

De ce nu are loc Ion Antonescu în cărțile de istorie? „După Al Doilea Război Mondial, românii n-au mai făcut istorie. Tineretul nu știe istoria pe care am făcut-o eu la școala primară. Eu din școala primară cunosc istoria, căci la școala superioară n-am făcut-o. A dispărut. Generațiile actuale nu mai cunosc istoria. Eu știu totul numai de la școala primară”, mai spune colonelul Emil Vețeleanu.

Cum își „respectă” Statul Român veteranii de război: indemnizație de 1.000 de lei

Cu o modestie demnă de invidiat, colonelul în rezervă Emil Vețeleanu a dezvăluit că primește o indemnizație de veteran de 1.060 de lei, la care se adaugă și o pensie de 2.060 de lei.

Renta de veteran este de 1.060 de lei și cea de pensionar (n.r. – stabită în baza contribuțiilor la bugetul stat) este de 2.060 de lei. Nu mă vait de asta. Sunt mulțumit”, a precizat veteranul de război.

La plecare, colonelul în rezervă ne-a promis să ne revedem în 2020.

„Vă invit și la 102 ani”, a încheiat colonelul Vețeleanu, râzând.

Foto: Eugen Dinu

Foto: Eugen Dinu

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend