spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Cum alegem ouăle sănătoase din comerţ? Un expert român explică

Facebook Twitter Google+
Cum alegem ouăle sănătoase din comerţ? Un expert român explică

Un ou este considerat extraproaspăt în primele 9 zile de la data ouatului!Un ou este considerat proaspăt 28 de zile de la data ouatului. Dar ce criterii trebuie să îndeplinească un ou pentru a fi considerat sănătos? Primul indiciu – calitatea oului depinde de hrana găinii şi de condiţiile în care aceasta trăieşte. Conf. univ. dr. Costel Stanciu de la Asociaţia Pro Consumatori dă detalii preţioase.

De curând, o parte dintre ouăle care se vând în principale lanţuri comerciale din România au fost analizate de către experţii de la Asociaţia Pro Consumatori. Citirea cu atenţie a etichetelor alimentelor este o prioritate. Eticheta conţine informaţii preţioase despre calitatea şi prospeţimea produselor. „Calitatea unui ou depinde de sistemul de creştere al găinilor (vezi cifra înscrisă 0, 1, 2 şi 3) şi de hrana administrată acestora. Ouăle cele mai gustoase şi hrănitoare sunt cele provenite de la găini crescute în sistem ecologic, unde există norme stricte legate de suprafaţă, dar şi de furajele care se administrează acestora. Aceste ouă sunt marcate cu cifra 0. La polul opus se află ouăle provenite de la găini crescute în baterii modernizate” explică dr. Costel Stanciu.

Cum citim inscripţiile de pe ouăle din comerţ?

Cu siguranţă aţi observat că ouăle cumpărate au ştampilate cifre şi litere. Iată cum se pot descifra acestea.
Sistemul de creştere al găinilor este reprezentat de o cifră de la 0 la 3, astfel:

  • cifra 0 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în sistem ecologic;
  • cifra 1 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în aer liber;
  • cifra 2 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în hale, unde se pot deplasa;
  • cifra 3 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în baterii îmbunătăţite.

Cât de proaspete sunt ouăle?

Ca să putem beneficia de calitatea ouălelor şi de ingredienţii acestor, este bine că ouăle să fie proaspete. ”Cu cât data durabilităţii minimale este mai departe de momentul cumpărării, cu atât oul este mai proaspăt, astfel crescând şansa dvs. de a cumpăra ouă extra proaspete. Preţul ouălor depinde de cantitatea de ouă cumpărate, greutatea acestora şi modul în care au fost crescute găinile (0, 1, 2 şi 3) a mai explicat conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.

Cum ştim că ouăle cumpărate sunt proaspete

Prin ştanţare, pe fiecare ou se scrie data durabilităţii minimale (DDM), care este data până la care ouăle pot fi consumate. Data durabilităţii minimale trebuie fixată la mai puţin de 28 de zile după data ouatului. Cele două categorii de informaţii se aplică pe fiecare ou supus comercializării.
Pentru o înţelegere a informaţiilor de mai sus, vă oferim o interpretare a următorului exemplu de ştanţare aplicat pe un ou. Astfel, codul alfanumeric 3ROBZ012, urmat de codul D.D.M. 15.05.19, se interpretează după cum urmează: oul provine de la o găină crescută în baterii modernizate (cifra 3), ţara de origine este România, crescătorul de păsări se află în judeţul Buzău, iar 012 reprezintă un număr de ordine acordat producătorului de DSVSA, oul poate fi consumat până la data de 15 mai 2019, inclusiv.
De asemenea, experţii APC mai explică – după cumpărare, ouăle se păstrează în frigider. Dacă de la data ouatului au trecut nouă zile, ouăle sunt considerate extra proaspete, după 9 zile de la data ouatului până la a 28-a zi după data ouatului, ouăle sunt considerate proaspete.

Facebook Twitter Google+

Redactor colaborator

Facebook Comments

Mai poti citi si....