Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Consumi des mezeluri? Un nutriţionist român îţi spune ce boli rişti

Publicat

in

De curând Asociaţia Pro Consumatori a efectuat un studiu de piaţă cu focusul pe muşchiul file. Experţii au analizat etichetele a 20 de produse existente pe piaţa din România. Deşi mulţi suntem obişnuiţi din copilărie cu muşchiul preparat şi afumat de bunici, iată că astăzi în industria alimentară se folosesc şi arome artificiale, coloranţi artificiali, pontenţiatori de gust etc. Nutriţionistul Dumitru Bălan a explicat pe site-ul apc.ro de ce trebuie să evităm să consumăm zilnic carne procesată – mezeluri.

„Fără niciun dubiu, muşchiul file intră în acest moment în topul celor mai consumate mezeluri de pe piaţa noastră, cea mai bună dovadă fiind multitudinea de sortimente regăsite pe rafturilor magazinelor de profil. Fiind un produs accesibil şi uşor de procurat, muşchiul file îţi încântă privirea mai de fiecare dată când treci pragul supermarketurilor, însă de prea puţine ori consumatorul român alege să citească eticheta cu ingredientele conţinute în acest mezel, iar acest lucru poate aduce consecinţe nefaste asupra sănătăţii pe termen lung, mai ales în situaţia în care consumi cel puţin 50 grame de carne procesată în fiecare zi” explică Dumitru Bălan nutriţionist.

Dacă citim etichetele, şansele să mâncăm sănătos cresc

Cine consumă minimul 50 g de carne procesată zilnic, prezintă un risc mai mare de a dezvolta cancer de colon. ”La data de 26 octombrie 2015, 22 de experţi din 10 ţări au catalogat mezelurile procesate ca fiind alimente cancerigene regăsite în Grupul 1, concluziile respective bazându-se pe analiza amănunţită a unui număr de 800 de studii ştiinţifice, desfăşurate pe parcursul ultimilor 20 de ani” atrage atenţia nutriţionistul. Spre exemplu, chiar şi în muşchiul file se pot adaugă 2 ingrediente controversate – monoglutamatul de sodiu şi caragenanul.

Gust intens, risc de boli precum astm şi Parkinson

”În literatura de specialitate întâlnim numeroase studii care asociază în mod direct declanşarea unor probleme serioase de sănătate precum astmul, anxietatea, boala Parkinson, pierderea vederii, obezitatea, tulburările de vorbire în urma ingestiei mono-glutamatului de sodiu, neurochirurgul Russell Blaylock subliniind în lucrarea „Excitotoxinele: Gustul care ucide” că acest potenţiator de aromă supra-activează celulele noastre nervoase până în punctul în care acestea mor” a adăugat nutriţionistul
Conform unui studiu ştiinţific publicat în anul 1987, intitulat „Monosodium L-glutamate- induced asthma”, autorii Allen D.H, Delohery J, Baker G. au constatat că 13 din 32 de persoane au suferit crize de astm după ingestia unor cantităţi mari de glutamat de sodiu.

Caragenul, un alt ingredient pe care este bine să-l evităm

Al doilea ingredient supus analizei experţilor APC este caragenanul, un aditiv alimentar care se extrage din algele roşii, fiind procesat cu substanţe alcaline pentru a nu ridica probleme mari de sănătate la nivelul consumatorilor, aşa cum se întâmplă cu caragenanul produs într-un mediu acid. „Caragenanul obţinut la contactul cu substanţele acide poartă denumirea de caragenan „degradat” sau de „poligenan”, reprezentând o substanţă inflamatoare la care foarte mulţi specialişti de laborator apelează atunci când trebuie să testeze medicamentele antiinflamatoare” a mai spus Dumitru Bălan. În plus, are un rol de emulsifiere, de stabilizare şi de îngroşare a produselor în care este adăugat, fiind folosit pe o scară mare la nivelul industriei alimentare, dar şi în pastele de dinţi, în medicamente, în băuturile vegetale (ex. lapte de cocos, lapte de migdale, lapte de soia etc) sau în alte suplimente alimentare pentru slăbit. ”Cercetările întreprinse pe acest subiect au demonstrat că poligenanul sau caragenanul „degradat” nu este sigur pentru consum, testele pe animale indicând declanşarea tumorilor localizate la nivelul intestinului, a ulcerelor, putând favoriza în ultimă instanţă chiar şi apariţia cancerului de colon. Fiind o substanţă extrem de periculoasă, specialiştii nu au dorit să rişte, evitând efectuarea studiilor pe oameni, acesta fiind şi motivul pentru care Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului a clasificat poligenanul ca fiind o substanţă cu potenţial cancerigen.” avertizează nutriţionistul. ”Pe această cale, te invit să citeşti cu atenţie eticheta produselor alimentare pe care le cumperi şi pune întotdeauna sănătatea ta şi a familiei tale în topul priorităţilor tale” a încheiat nutriţionistul.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Tribunalul București face precizări în cazul Beuran: ‘a transformat o instituție publică de prestigiu în propria piață de desfacere’

Publicat

in

De

Prin acțiunile sale, medicul Mircea Beuran a transformat o instituție publică de prestigiu în propria ‘piață de desfacere’, precizează judecătorul de la Tribunalul București în motivarea deciziei prin care a decis plasarea acestuia în arest la domiciliu.

Medicul Mircea Beuran este acuzat într-un dosar instrumentat de DNA că ar fi primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui alt medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

„Astfel, fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (…) în propria „piaţă de desfacere’, ca sursă personală de venituri ilicite”, se arată în motivare.

Potrivit Tribunalului Bucureşti, gravitatea faptei comise de Beuran constă şi în faptul că acesta ar fi acţionat intenţionat, în sensul „vânzării unui post” din poziţia celui care conduce şi care ar fi trebuit să se bazeze pe „criterii care privesc exclusiv performanţa”.

„Gravitatea faptei este potenţată de împrejurările concrete şi mijloacele de comitere a acesteia, constând în aceea că inculpatul a acţionat intenţionat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în scopul eludării acestora, în sensul ‘vânzării’ unui post de… de către însuşi cel care conduce… şi care ar fi trebuit să aibă, mai mult decât oricine, criterii care privesc exclusiv performanţa, iar nu ‘vânzarea-cumpărarea’, contra unor sume de bani, a posturilor în mediul universitar (şi, lato sensu, în domeniul medical)”, se menţionează în document.

De asemenea, judecătorul spune că nu se poate ignora „pericolul” pe care medicul îl constituie în societate, iar lipsa unei reacţii a autorităţilor ar conduce la o încurajare tacită la săvârşirea altor fapte similare.

„La aprecierea stării de pericol pentru ordinea publică trebuie avută în vedere şi rezonanţa socială deosebită pe care astfel de fapte le au în rândul opiniei publice. În mod evident, nu se poate ignora pericolul pe care inculpatul îl constituie pentru societate, iar lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor ar conduce la o încurajare tacită la săvârşirea altor fapte similare, cu consecinţa scăderii încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a statului, a faptului că toţi funcţionarii statului primesc mită şi ar întări convingerea că numai prin ‘cumpărarea’ bunăvoinţei factorilor de decizie se poate ajunge la accesarea unor posturi considerate de neatins de către persoanele oneste care, prin îndeplinirea condiţiilor legale, tind la ocuparea unor astfel de posturi”, notează magistratul.

Mai mult, judecătorul îşi exprimă convingerea ca, în viitor, prin măsuri administrative oneste, să fie asigurată egalitatea de şanse pentru toţi candidaţii.

„Este de notorietate faptul că tinerii absolvenţi ai facultăţii de medicină se orientează către state membre ale Uniunii Europene care le asigură un climat normal, firesc de exercitare a profesiei, fără alte condiţionări cu excepţia celor de competenţă, astfel că judecătorul de drepturi şi libertăţi îşi exprimă convingerea ca, în viitor, prin măsuri administrative oneste, să fie asigurată egalitatea de şanse pentru toţi candidaţii, fără discriminare sau alte beneficii materiale”, se afirmă în documentul instanţei.

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea DNA de arestare preventivă a chirurgului Mircea Beuran, însă instanţa a decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu.

Decizia instanţei nu a fost definitivă, informează Agerpres.ro

Vezi și:

SURSE PSD pregătește o super-alianță! Pericol mare pentru PNL, PMP și USR

Șoc total! General SRI, ‘uns’ de Eduard Hellvig, are dosar la DIICOT

Proiectul a fost adoptat! Mii de angajați au parte de beneficii uriașe

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Privatizarea sistemului de sănătate, aruncată-n aer: ‘Notă de plată după o internare de 4 zile’

Publicat

in

De

Lia Olguța Vasilescu a distribuit o postare a unui utilizator de Facebook, care scoate la lumină una dintre hibele privatizării sănătății.

Potrivit respectivei postări, în urma unei internări de 4 zile, pentru un atac de cord, o persoană din SUA a rămas cu o datorie de 108.951 dolari.

Motivul? Spitalul respectiv nu se afla pe lista asiguratorului.

Notă de plată în SUA după o internare de 4 zile pentru un atac de cord.

Ambulanța l-a adus la cel mai apropiat spital care nu era pe lista asiguratorului. Acesta a plătit doar 55 810 $ din suma totală de 164 941 $. Omul a rămas cu o datorie de 108 951 $.

Cam asta înseamnă privatizarea sănătății. Cea mai gravă este privatizarea asigurărilor. Foarte probabil este următorul pas care ne așteaptă în România: renunțarea la asiguratorul unic și deschiderea pieței pentru asigurările medicale private”, se precizează în respectiva postare, distribuită de Vasilescu.

Vezi și

SURSE PSD pregătește o super-alianță! Pericol mare pentru PNL, PMP și USR

Șoc total! General SRI, ‘uns’ de Eduard Hellvig, are dosar la DIICOT

Proiectul a fost adoptat! Mii de angajați au parte de beneficii uriașe

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend