spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Coldea, după audierea în dosarul Kovesi: Nu știu de nicio activitate care să fie infracțiune. Aducerea lui Popa în țară a fost o operațiune de succes

Facebook Twitter Google+

Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a declarat joi, la finalul a patru ore de audieri la secția de anchetare a magistraților, în dosarul Kovesi, că nu a luat cunoștință de nicio infracțiune și că SRI a fost implicat în operațiunea de aducere în țară a lui Nicolae Popa, aceasta fiind un succes.

„SRI a fost implicat în localizarea și aducerea în țară a lui Nicolae Popa. A fost considerată o operațiune de succes și reflectă buna cooperare între serviciile de informaţii şi autorităţile şi instituţiile de aplicare a legii, cooperare care am constatat în timp că deranjează foarte multe persoane. Şi, din acest punct de vedere, am văzut că toată lumea face eforturi disperate ca practic această cooperare să afecteze într-un fel sau altul capacităţile României de aplicare a legii, respectiv să vulnerabilizeze România ca ţară de frontieră a NATO şi UE”, a declarat Coldea, la finalul audierilor, întrebat ce căutau doi ofițeri SRI în aeronava în care a fost adus Popa.

Referitor la acuzațiile aduse fostului procuror-șef al DNA Laura Codruța Kovesi, el a precizat: ”Personal, în nicio împrejurare, nu am luat la cunoștință de vreo activitate care să fie infracțiune”.

Fostul prim adjunct al Serviciului Român de Informații s-a prezentat, pe 22 aprilie, la registratura Secției pentru a-și ridica citația aferentă audierii. În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de mai multe fapte.

Pe 28 martie, Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secția de anchetă a magistraților, însă măsura a fost contestată în instanță. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ulterior revocarea măsurii controlului judiciar, decizia fiind definitivă.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments