spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Clădirea Poliției din Câmpulung, la un pas de paragină ! 

Facebook Twitter Google+
Clădirea Poliției din Câmpulung, la un pas de paragină ! 

Situaţie penibilă la Câmpulung, acolo unde clădirea Poliției se părăgineşte pe zi ce trece sub privirile veciniloe dar, mai ales, a oamenilor în uniformă! Cum imobilul nu le aparține, polițiștii nu au făcut nicio investiție, și acum ploaia le ajunge prin birouri.
Starea de neîntreţinere a imobilului Poliţiei Municipale, pe ale cărui ziduri se vede igrasia, îi afectează pe vecini, care s-au trezit cu mucegai în apartamente, din cauza infiltraţiei apei ploilor. În plus, nu există un sistem corespunzător de colectare a precipitaţiilor – burlanul fiind întrerupt -, care să protejeze sediul Poliţiei şi blocul alăturat. Se pare că apa ar fi ajuns până la prizele Serviciului de Evidenţă a Persoanelor. Primarul Liviu Țâroiu s-a limitat la a afirma că, în această săptămână, se va face curăţenie la Buletine, pentru că: „M-am trezit cu şeful de la Piteşti să mă certe: „Domnule, n-ai aparat de fotografiat!” „Cum să n-am aparat de fotografiat?!” „E vechi.” Dacă nu-mi cere nimeni! Nu mi-au cerut nici măcar să se facă curăţenie. Am fost eu acolo şi am văzut”, a încheiat primarul.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....