Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cea mai veche imagine a Veneţiei, datând din secolul al XIV-lea, a fost descoperită la Florenţa

Publicat

in

O vedere din Veneţia datând din secolul al XIV-lea, desen considerat drept cea mai veche reprezentare a Cetăţii Dogilor cunoscută până astăzi, a fost descoperită de o cercetătoare scoţiană din St. Andrews, a anunţat aceasta într-un comunicat, citată de AFP potrivit news.ro

Desenul, descoperit de istoricul Sandra Toffolo, face parte dintr-un manuscris care povesteşte călătoria lui Niccola da Poggibonsi, un pelerin italian care a plecat la Ierusalim, în perioada 1346-1350.

În cursul pelerinajului său, Niccola da Poggibonsi a trecut prin Veneţia şi descrierea oraşului făcută de el este însoţită de un desen în cerneală al Veneţiei unde se pot vedea biserici, gondole şi canale.

Manuscrisul, în prezent păstrat la Biblioteca naţională din Florenţa, a fost probabil realizat la puţin timp după întoarcerea sa în Italia, în 1350.

Specializată în istoria Veneţiei renascentiste, Toffolo a descoperit imaginea în mai 2019 în cursul cercetărilor sale la biblioteca florentină cu scopul de a realiza o monografie despre cetatea lacustră în acea epocă, precizează Universitatea St. Andrews.

Descoperind imaginea, istoricul a realizat că această vedere din Veneţia este anterioară tuturor celor cunoscute mai înainte ale oraşului, chiar dacă hărţi de navigaţie utilizate în secolele al XIII-lea şi al XVIII-lea au putut fi realizate anterior.

Cea mai veche hartă a Veneţiei a fost realizată de Fra Paolino, un frate franciscan, şi datează din 1330, potrivit universităţii.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

FCSB a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul disputat cu Chindia Târgovişte

Publicat

in

De

Formaţia FCSB a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul disputat, sâmbătă, pe Arena Naţională, în compania echipei Chindia Târgovişte, în etapa a XXVI-a, ultima a sezonului regulat al Ligii I, potrivit news.ro.

Pentru FCSB a marcat Miron, în minutul 14, jucătorul fiind la debutul pentru echipa lui Bogdan Vintilă.

Golul egalizator al Chindiei a fost înscris de Dangubic, în minutul 62.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu, despre referendumul privind taxa Oxigen:Nu există o soluție perfectă

FCSB: Vlad – Creţu, Miron, Planic, Soiledis – Tănase, Nedelcu, Olaru (Moruţan ’76) – Ad. Popa, Ad. Petre (Gnohere ’46), Fl. Coman (Popescu ’46). Antrenor: Bogdan Vintilă

Chindia Târgovişte: D. Moldovan – Martac, Benga, Piţian, Corbu – Barbu (Dangubic ’62), Raţă, Bic, Piftor – Ivancic (Neguţ ’24), Berisha (Cherchez ’70). Antrenor: Viorel Moldovan

Cartonaşe galbene: Nedelcu ’40 / Corbu ’61, Raţă ’75, Moldovan ’90+3

Arbitri: Sebastian Colţescu – Vasile Marinescu, Bogdan Gheorghe – Cătălin Popa

Observatori: Irina Mîrţ, Aurel Beldeanu

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

ALDE îi dă tărcoale partidului lui Onțanu / Ex-ministru: ‘Noi vrem o colaborare’

Publicat

in

De

ALDE speră la „o colaborare foarte bună” cu ADER, a declarat, sâmbătă, fostul ministru al Energiei, Anton Anton, care a vorbit, în discursul susţinut în deschiderea Conferinţei Naţionale a ADER, şi despre importanţa susţinerii educaţiei, scrie Agerpres.

„Mi-a luat mult timp să îl conving pe preşedintele nostru, pe Călin Popescu-Tăriceanu, să mă lase pe mine să vin aici, în locul lui”, a spus Anton. El a mărturisit că a dorit să participe la conferinţă pentru că a locuit în Sectorul 2, al cărui primar a fost, mulţi ani, Neculai Onţanu, membru fondator ADER.

Totodată, Anton Anton a menţionat şi importanţa eforturilor pentru susţinerea educaţiei.

„Aici, unde scrie ADER, în dreptul lui E scrie ‘educaţie’. O viaţă întreagă m-am ocupat de educaţie şi nu cred că este vreun partid în a cărui siglă să existe ‘educaţie’. (…) Partea asta de educaţie cred este extrem de importantă şi cred că este obligaţia noastră să nu ne batem joc de ea, să încercăm să facem educaţie aşa cum trebuie. Nu spun că se întâmplă chestia asta acum, din păcate. Nu spun că s-a întâmplat nici în momentul în care am fost eu ministru al Educaţiei, din păcate, pentru că procesul este un proces complicat, este un proces greu, este un proces la care trebuie să punem mână de la mână absolut toţi”, a afirmat Anton Anton.

Totodată, el a subliniat că ALDE „speră” într-o colaborare cu ADER.

„Din punctul de vedere al partidului pe care îl reprezint aici şi al cărui salut vi-l transmit prin poveştile mele, vreau să vă spun un singur lucru: noi sperăm într-o colaborare foarte bună, noi vrem o colaborare şi ăsta este şi motivul pentru care sunt prezent aici. Cred că putem face ceva bine împreună”, a punctat Anton Anton.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend