Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Ce spune spaţiul de lucru de la birou despre personalitatea ta

Publicat

in

După ce a interpretat numeroas studii, un cercetător a adus dovezi care confirmă faptul că spaţiul de lucru poate dezvălui personalitatea celui care îl ocupă. Numeroase studii sugerează că modul în care fiecare persoană îşi păstrează biroul poate influenţa stilul în care lucrează, bazându-se pe ideea că dezordinea poate interfera cu puterea de concentrare. Spaţiul de lucru nu doar că îşi pune amprenta asupta modului de lucru, dar poate spune foarte multe şi despre personalitatea celui care îl ocupă.

Dezordonat. Dacă spaţiul de lucru este aglomerat, plin de culoare şi adesea acoperit cu mici jucării şi obiecte personale, cel care îl ocup este o persoană extrovertită şi primitoare. „În cazul în care acesta are posibilitatea de a alege unde să stea pentru a se simţi mai confortabil, va fi fericit cu locul cel mai circulat din birou“, susţine Bernheimer. Partea proasta este că de multe ori este atât de ocupat încât nu găseşte timp să-şi facă curat în spaţiul de lucru. Totuşi, spaţiul lor murdar este mult mai primitor decât cel al minimaliştilor sau al colegilor mai puţin sociabili.

Minimalist. Dacă iubeşti rutina şi post-it-urile, s-ar putea să fii genul minimalist. Totuşi, faptul că nu poţi să lucrezi la un birou dezordonat nu înseamnă că eşti un om introvertit. „Un loc de muncă extrem de ordonat şi organizat nu indică faptul că eşti introvertit“, a spus Bernheimer. În schimb, un minimalist este mult mai conştiincios, disciplinat şi prudent. Ei sunt harnici, de încredere, şi se bazează pe planificarea unui plan orientat spre realizare.

Teritoriul marcat. „Oamenii care au tipuri de personalitate mai dominante sunt defensivi când vine vorba de spaţiul lor“, spune Bernheimer. De fapt, în timp, ei vor începe să atenteze la spaţiile altor persoane. „Ei pot încerca să-şi marcheze tot mai mult teritoriul, prin încercarea de a revendica un teritoriu mai mare“, este de părere specialisul. Le place să ocupe centrul spaţiului de lucru, dar vor să şi-l delimiteze de al celolralţi. Dacă lucraţi într-un spaţiu deschis, ei vor fi tentaţi să-şi apere zona de lucru.

Personalizat. Dacă ai o colecţie de cărţi sau reviste pe birou, poze de călătorie sau amintiri, ai putea fi genul care iubeşte să-şi personalizeze spaţiul în care lucrează. „Un spaţiu de lucru simplu, elegant sau neobişnuit poate spune despre cel care l-a creat că este o persoană deschisă, creativă şi inteligentă. Aceştia sunt de asemenea extrovertiţi şi curioşi. Acest tip de oameni se bucură de bunăstare psihologică şi sănătate fizică, un beneficiu atât pentru angajat, cât şi pentru angajator“, explică Bernheimer.

Spaţiul sigur. Dacă urâţi să staţi cu spatele la uşă şi vă simţiţi nesigur dacă biroul dumneavoastră se află într-o zonă intens circulată, s-ar putea să aparţineţi acestei categorii. „Oamenii care au acest tip de personalitate se simt în siguranţă în locurile în care au o bună vizibilitate a potenţialelor ameninţări“, spune Bernheimer. Ei preferă spaţiul lor personal, în care să nu le fie distrasă atenţia. Preferă să stea cu spatele la un perete şi să lucreze singuri. Ar putea fi chiar un pic ţâfnoşi, dar nu-i judeca prea aspru. Deşi par introvertiţi, ei sunt, de asemenea, extrem de creativi şi productivi, spune Bernheimer.

Comenteaza cu profilul de FB

Dezvaluiri

‘Ce mă interesează pe mine ce a zis Vela?’ (opinie)

Publicat

in

De

Ce mă interesează pe mine ce a zis Vela?” – replica nu este a mea, ci a unui polițist local care m-a oprit, joi, pentru un control de rutină, că doar trăim vremuri de stare de urgență.

Miercuri vă avertizam că, în perioada aceasta, oamenii care aplică legea ar putea face abuzuri, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3/2020.

Joi, în jurul prânzului, m-am dus până la Xerox, fără a completa o declarație pe propria răspundere, dar având cartea de identitate la mine, pentru a i-o arăta organului, în cazul în care mă oprea vreunul.

S-a întâmplat ca la 20-30 de metri de scara blocului meu să mă oprească o patrulă de la Poliția Locală. Evident că nu s-au legitimat și purtau și măști de protecție. Practic, nu aveau cum să fie identificați.

Le explic unde mă duc, le arăt buletinul și le spun: „N-ați auzit ce a zis ministrul Vela ieri? Nu e nevoie să completăm declarația pe propria răspundere pentru…”.

Nu apuc să-mi termin ideea că mă întrerupe unul dintre polițiștii locali: „Ce mă interesează pe mine ce a zis Vela? A fost publicată o Ordonanță Militară și eu după asta mă iau.

Apoi îmi arată pe telefon O.M. nr. 3/2020, pe care, de altfel, o știam.

La un moment dat, revine la ce i-am zis eu legat de declarația lui Marcel Vela și-mi zice: „Păi, ce? Sunteți îmbrăcat în trening?”.Nu eram.

Dar cum vine asta? Dacă mă îmbrac în trening, pot să mă plimb cât vreau în jurul blocului și să zic că am ieșit să fac mișcare?

În cele din urmă, ieri am scăpat doar cu un avertisment, azi-dimineață m-am îmbrăcat în trening, când m-am dus să iau pâine, evident, având buletinul la mine.

Eugen Dinu

P.S.: Nu ieșiți din casă, pentru siguranța voastră. Ieșiți doar pentru urgențe.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Dezvaluiri

EXCLUSIV Omul nr. 2 din MAI, Bogdan Despescu, dezminte: ‘Să-mi las colegii în mijlocul luptei? Așa mă cunoașteți pe mine?’

Publicat

in

De

În spațiul public a apărut informația conform căreia secretarul de stat Bogdan Despescu, omul numărul 2 din MAI, ar urma să-l urmeze pe Victor Costache și să părăsească frontul pe care se dă bătălia cu coronavirusul.

Reporterul Bugetul.ro l-a contactat, în această dimineață, pe Bogdan Despescu pentru a afla dacă este adevărat sau nu.

Al doilea om din Ministerul de Interne a dezmințit informația, precizând că nu-și va lăsa colegii în mijlocul luptei.

Să-mi las colegii în mijlocul luptei? Așa mă cunoașteți pe mine? Eu nu-mi las colegii în mijlocul luptei. Bazați-vă pe mine”, a declarat, pentru Bugetul.ro, chestorul Bogdan Despescu.

Joi, Victor Costache a demisionat din funcția de ministru al Sănătății, în plină epidemie de coronavirus.

Premierul Ludovic Orban i-a acceptat demisia. În locul lui Victor Costache,  Orban l-a propus pe Nelu Tătaru.

Tot joi, pe repede-înainte, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind numirea lui Nelu Tătaru în funcția de Ministru al Sănătății.

Vezi și

Schemele de tratament pentru coronavirus. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Atenție! Persoanele care-și plimbă câinele sau care fac sport nu trebuie să completeze declarația pe propria răspundere! Precizări făcute de Marcel Vela

Mare atenție, români! Se vor da amenzi uriașe pentru încalcarea legii

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

PROFIT 24 TV LIVE

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend