Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Ce să mănânci înainte, în timpul şi după ce alergi

Publicat

in

Chiar dacă mergi ocazional la alergat, cu siguranţă ai auzit că alimentaţia este foarte importantă şi, poate chiar ai păţit pe pielea ta să simţi că nu ai energia necesară sau că după ce ai alergat câţiva kilometri să nu mănânci deloc sănătos sau corespunzător. Dacă vrem să obţinem rezultate, alimentaţia este foarte importantă atât înainte, în timpul, cât şi după antrenament, deoarece nutriţia se află în strânsă legătură cu sportul. Iată ce să mănânci şi ce să bei atunci când mergi la alergat.

Ce să mănânci înainte să mergi la alergat

Dacă alergi undeva la 4-6 kilometri poţi sări peste masa de dinainte de alergat, pentru că vorbim de o distanţă mică, iar corpul va avea suficient glicogen, cea mai accesibilă formă de energie produsă de corp. În schimb, bea 2 litri de apă, mai ales dacă alergi dimineaţa la prima oră, pentru că de cele mai multe ori ne trezim deshidrataţi. Însă, în cazul în care alegi mai mult de 6 kilometri trebuie să mănânci 50 sau 60 de grame de carbohidraţi complecşi precum ovăz sau o banană. Important este să mănânci cu o oră şi jumătate- două ore înainte de a merge la alergat pentru a-i oferi corpului timp să digere şi să absorabă nutrienţii necesari.
În cazul unui antrenament agresiv, cu o noapte înainte trebuie să ai o masă bogată în carbohidraţi. Consumă paste, orez, linte, cartofi sau quinoa, toate acestea echilibrate cu o sursă proteică şi legume.

Ce să mănânci şi să bei în timp ce alergi

Dacă alergi mai puţin de o oră este suficient să bei apă, doar dacă nu este foarte cald şi umiditatea crescută. În această situaţie, este important să consumi băuturi care conţin electroliţi. Electroliţii (sodiu şi potasiu) ajută muşchii să reţină fluidele, să primească oxigenul şi să funcţioneze corespunzător. În cazul în care alergi pe distanţe lungi şi pentru mai mult timp trebuie să ai în vedere că muşchii depozitează suficient glicogen pentru o oră de alergat.
După, vei avea nevoie de 30-60 de grame de carbohidraţi, de la băuturi ideale pentru orele de sport, geluri sau mici gustări care să te ajute să menţii intensitatea. Dacă alergi mai mult de 90 de minute, băuturile energizante, carbohidraţii şi electroliţii te vor ajuta să amâni starea de oboseală.

Ce să mănânci după ce alergi

După ce ai parcurs distanţa pe care ţi-ai propus-o, consumă o masă cu o raţie de 2:1 sau 3:1 carbohidraţi şi proteine, în funcţie de durata şi intensitatea alergării. De asemenea, pentru refacerea muşchilor, poţi încerca un smoothie cu fructe de pădure, banană şi o cupă de pudră proteică sau un baton proteic.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Noi decese ale unor persoane confirmate cu coronavirus! Pe listă se regăsește și un bărbat care a suferit un accident casnic

Publicat

in

De

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, luni, alte șase decese ale unor persoane confrmate cu coronavirus.

Bilanțul a ajuns la 168 de persoane. Unul dintre cei decedați suferise anterior un accident casnic. Mai mult, el avea și diabet zaharat.

Deces 163

Bărbat, 86 ani din jud. Botoșani. Internat în data de 23.03.2020 în SCUJ Botoșani în Secția de Chirurgie, Accident casnic, Diabet zaharat. Dată deces 31.03.2020. S-au recoltat probe necroptice pentru investigare COVID-19 în 01.04.2020, întrucât pe Secția de chirurgie s-au confirmat pacienți și cadre medicale cu COVID-19. Rezultat pozitiv în 05.04.2020.

Deces 164

Bărbat, 84 ani din jud Cluj. Internat în 05.04.2020 în SCBI Cluj cu diagnosticul de Bronho-pneumonie dreapta, Insuficiență respiratorie acută, Suspect infecție COVID-19. Recoltat și confirmat în 06.04.2020. Pacientul a fost internat în perioada 17.03-1.04.2020 în Institutul de hepatologie din Cluj (pentru Hepatita cu VHE) unde sunt cazuri confirmate cu COVID-19

Comorbidități: HTA, Stare posthepatita cu VHE tratată cu ribavirina, Litiaza biliara, Insuficiență renală acută funcțională ușoară.

Deces 165

Bărbat, 56 ani din jud. Mureș. Internat în SCJ Târgu Mureș -Boli Infecțioase în data de 30.03.2020, transferat în ATI la 01.04.2020. Recoltat pentru COVID-19 în 31.03.2020, confirmat în 31.03.2020. Decedat în 01.04.2020. Comorbidități : Insuficiență Renală Cronică, HTA.

Pacientul a facut hemodializă. Contact cu alt caz confirmat cu COVID-19 din același centru de dializa.

Deces 166

Bărbat, 56 ani, jud Timiș. Internat în SCBI Victor Babeș Timișoara în data de 4.04.2020, proba recoltata pentru COVID în aceiași zi. Confirmat în 4.04.2020. Decedat in 6.05.2020. Comorbidități: Diabet zaharat insulinodependent.

Deces 167

Bărbat, 70 ani din jud. Hunedoara. Internat în 03.04.2020 în SJU Hunedoara, transferat în ATI în 05.04.2020, intubat si ventilat. Confirmat in 05.04.2020. Decedat în 05.04.2020. Fără legătură epidemiologică identificată. Comorbidități: Adenom de prostată.

Deces 168

Femeie, 54 ani din jud Neamț. Internată în 16.03.2020 în SJU Piatra Neamț –ATI cu diagnosticul de Insuficiență respiratorie acută. Tumora duodenala- în observație. Anemie severa. Pneumonie în observație. Probă recoltată pentru COVID-19 în 16.03.2020. Confirmată în 30.03.2020. Decedată în 05.04.2020.”, a transmis, luni, GCS.

Vezi și

Vești pentru pensionari în plină criză de coronavirus! Pensiile, în pericol?

EXCLUSIV E loc de combinații! Poliția de Frontieră cumpără măști de protecție cu negociere ‘la secret’

Aplauze pentru Marcel Vela! Șeful MAI a rezolvat problema în timp-record

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Ludovic Orban amenință: ‘Dacă nu, va trebui să plece acasă conducerea’. Nereguli grave depistate de șeful Guvernului

Publicat

in

De

În plină epidemie de coronavirus, premierul Ludovic  Orban amenință. Șeful Executivului a afirmat, duminică seara, că i s-a garantat că se va rezolva problema lipsei unor medicamente de pe piaţă, altfel conducerea ANMDM (Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale – n.r.) „va trebui să plece acasă”.

Totodată, Orban a dezvăluit, la România TV, că medicamente fabricate în România au fost scoase de piaţă chiar de ANMDM numai pentru a face loc unor substanţe echivalente la preţuri de 20 până la 50 de ori mai mari faţă de produsele care ar fi fost fabricate în România.

Premierului i s-a atras atenţia despre criza Euthyrox şi a unor medicamente pentru diabet, care de mai multe săptămâni lipsesc din farmacii.

„Euthyrox este pentru tiroidă, aici am avut o discuţie cu ANMDM, am participat săptămâna trecută la şedinţa operativă de la Ministerul Sănătăţii şi mi s-a garantat că de săptămâna viitoare există o substanţă echivalentă, că se va rezolva problema. De asemenea, e o problemă pe piaţă legată de tratamentul pentru diabet. Sunt două produse acolo. Mi s-a garantat, dacă nu, va trebui să plece acasă conducerea ANMDM pentru că trebuie să stabilească cu producătorii şi producătorii care sunt pe piaţa românească să garanteze stocurile necesare pe o perioadă de timp, mi se pare că pe şase luni de zile. Ori dacă un producător sau un distribuitor nu îşi respectă această înţelegere şi ANMDM nu ia decizii, înseamnă că ANMDM nu funcţionează”, conform premierului.

Premierul a adăugat că trebuie acordată atenţie creşterii producţiei interne a unor medicamente căutate.

„Trebuie să avem în vedere creşterea capacităţii de a produce cât mai multe medicamente care sunt căutate. De asemenea, să fim mai atenţi cu introducerea de alte medicamente, cam multe cazuri pe care le-am întâlnit în care produse fabricate în România au fost scoase de piaţă chiar de ANMDM numai pentru a face loc unor substanţe echivalente la preţuri de 20 până la 50 de ori mai mari faţă de produsele care ar fi fost fabricate în România”, a mai spus premierul Ludovic Orban.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

SUSȚINE PRESA LIBERĂ

Dacă ești mulțumit de activitatea noastră și crezi că facem o presă liberă, ne poți sprijini să contiumăm în slujba ta, fără a fi nevoiți să încheiem contracte cu statul. Pentru fiecare donație, îți publicăm pe site si print 3 anunturi la loc vizibil.

Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend