spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Castravetele, leguma ideală când eşti la dietă

Facebook Twitter Google+
Castravetele, leguma ideală când eşti la dietă

O gustare sănătoasă şi răcoritoare, castraveţii pot avea beneficii uimitoare asupra sănătăţii. Aceştia aparţin aceleiaşi familii de plante, precum dovlecelul şi pepenele (familia Cucurbitacee), şi sunt compuşi în proporţie de 95% din apă, ceea ce înseamnă că într-o zi călduroasă de vară ne pot ajuta să ne menţinem hidrataţi.

Susţin consumul de castraveţi la fiecare masă a zilei, asta datorită numeroaselor beneficii sanogene. Există multe moduri de a ne bucura de beneficiile castraveţilor, aceştia putând fi consumaţi atât cruzi, în salate, cât şi muraţi. Însă castraveţii pot fi folosiţi şi ca o bază excelentă pentru sucul de legume, deoarece au o aromă răcoroasă şi conţin multă apă. La această bază se poate adăuga spanac, salată verde, pătrunjel, ţelină. Sucurile pot fi modalitatea ideală de a consuma castraveţii”, susţine nutriţionistul Florin Ioan Bălănică pentru Ce se întâmplă, doctore?!

Iată ce alte beneficii au castraveţii în opinia specialistului!

Castraveţii au puţine calorii, dar multe minerale

Castravetele are extreme de puţine calorii, şi, ca orice produs vegetal, este total lipsit de colesterol, fiind ideal în dietele de slăbit. Fibrele solubile din castraveţi se dizolvă în intestin într-un gel şi ajută la realizarea digestiei. Acesta este unul din motivele pentru care alimentele bogate în fibre contribuie la controlul greutăţii corporale.

Castravetele este un rezervor de minerale, iar acestea se concentrează în primul rând în coajă şi în al doilea rând în seminţe. Decojirea castravetelui este contraindicată”, deoarece se pierd astfel minerale şi vitamine preţioase.

Sursă bogată de vitamine şi ajutor pentru digestie

Castravetele conţine enzime specifice care ajută metabolismul şi procesul de digestie., dar este şi o sursă bogată de vitamine, C, A, vitamine din complexul B.

Castraveţii conţin potasiu, care are o legătură strânsă cu reducerea tensiunii arteriale. Un echilibru adecvat de potasiu atât în afara, cât şi în interiorul celulelor este crucial pentru ca corpul să funcţioneze în mod corect.

Castraveti murati îşi pierd vitaminele, dar nu şi mineralele. Ei ajută în procesul de digestie, fiind indicaţi în timpul meselor copioase.

Menţin sănătatea cerebrală

Castraveţii protejează creierul.  Aceştia conţin un flavonoid antiinflamatori numit fisetină care are un rol important în menţinerea sănătăţii cerebrale. Pe lângă îmbunătăţirea memoriei şi protejarea celulelor nervoase de deteriorările relaţionate cu vârstă, fisetina previne deteriorarea progresivă a memoriei şi a procesului de învăţare.

Reduc riscul de cancer de sân şi de prostată

Castraveţii conţin polifenoli, care se numesc lignani şi ajută la reducerea riscului de cancer de sân, uterin, ovarian şi de prostată. Aceştia conţin, de asemenea, fitonutrienţi (cucurbitacine) care au la rândul lor proprietăţi anticancerigene.

De asemenea, faimoasele legume ajută la stoparea răspunsului inflamatoriu din corp, inhibând activitatea enzimelor pro-inflamatorii.

Combat refluxul gastric

Castraveţii sunt bogaţi în două din elementele de bază necesare pentru o digestie sănătoasă: apă şi fibre. Dacă aveţi probleme cu refluxul acid, trebuie să ştiţi că puteţi suprima simptomele acute crescând în mod temporar pH-ul din stomac, castraveţii sunt bogaţi în apă şi au un efect similar.  Coaja castraveţilor conţine fibre insolubile, ceea ce ajută ca alimentele să treacă prin tractul digestiv mai repede, iar astfel să fie eliminate toxinele din corp.

Facebook Twitter Google+

Redactor colaborator

Facebook Comments

Mai poti citi si....