spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Casa Radio ar putea fi readusă la viață! De către cine a fost cumpărată și în ce va fi transformată

Facebook Twitter Google+
Casa Radio ar putea fi readusă la viață! De către cine a fost cumpărată și în ce va fi transformată

Casa Radio ar putea fi readusă la viață! AFI Europe, proprietarul celui mai mare centru comercial din București, a semnat pentru a cumpăra proiectul Casa Radio.

Compania s-a angajat să plătească peste 60 de milioane de euro, încheierea tranzacției fiind condiționată de îndeplinirea anumitor condiții.

Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Plaza Centers a semnat deja o scrisoare de intenție neangajată cu AFI Europe, deținută de Africa Israel Properties, pentru vânzarea participației de 75% în cadrul proiectului Casa Radio, pentru o sumă de până la 60 de milioane de euro, încheierea tranzacției fiind condiționată de îndeplinirea anumitor condiții, conform profit.ro

Documentul semnat prevede că AFI Europe are o perioadă de 3 luni pentru a realiza procesul de due-dilligence, după care pre-contractul de vânzare ar trebui să fie încheiat în 30 de zile după finalizarea acestui proces.

Casa Radio de pe cheiul Dâmboviței, București, a fost concesionată pe 49 de ani de la statul român în vederea realizării unui mega-proiect imobiliar. Investitorul spune că a plasat până acum circa 85 milioane euro aici, dar șantierul este de mult timp abandonat. Ultimele evaluări plasează proiectul la o valoare de 63,3 milioane de euro.

Mall-ul AFI Palace Cotroceni din Capitală este principalul activ al grupului AFI Europe România. Pe lângă centrul comercial AFI Cotroceni, compania mai deține parcul de birouri AFI Park din București și centrul comercial AFI Ploiești.

În plus, AFI Europe dezvoltă un centru comercial la Brașov și un alt parc de birouri în București. AFI Europe, subsidiară a AFI Properties, este una dintre companiile lider în ceea ce privește dezvoltarea, managementul și investițiile din domeniul imobiliar, ce operează în Europa Centrală și de Est din 1997.

Portofoliul AFI Europe include centre comerciale și proprietăți de retail, parcuri de business și dezvoltări rezidențiale de mare amploare și dezvoltări cu utilizare mixtă. AFI Europe operează în România, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria și Letonia.

Venitul operațional net (NOI) din activele generatoare de venit din România ale AFI Europe a ajuns la 13,6 milioane de euro în primul trimestru al anului 2018, rezultate cu 12% mai mari față de primul trimestru al anului 2017.

Vezi și:

Se pun la punct ultimele detalii! Schimbarea uriașă pe care o pregătește Armata Română

Lovitură pentru acești angajați! Vârsta de pensionare va crește

Vești bune pentru acești români! Vor primi încă o pensie

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments