Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Caru' cu vedete: Lili Sandu este însărcinată cu primul copil. Vedeta a primit vestea în lacrimi; Irina Tănase, mesaj pentru Liviu Dragnea de Valentine's Day: „Iadul este distanța dintre doi oameni care se iubesc”

Publicat

in

Irina Tănase, mesaj pentru Liviu Dragnea de Valentine’s Day: „Iadul este distanța dintre doi oameni care se iubesc”.„Dacă cineva m-ar întreba ‘Ce înseamnă pentru mine iadul?’, aș răspunde cam așa ‘Distanța dintre doi oameni care se iubesc’’, a transmis Irina Tănase pe Instagram. Pentru a avea ocazia să îl vadă cât mai des, Irina Tănase s-a făcut mediator. În ultimele două săptamâni Irina l-a vizitat de patru ori la Penitenciarul Rahova pe fostul președinte al Camerei Deputaților, notează Viva.

Lili Sandu este însărcinată cu primul copil. Vedeta a primit vestea în lacrimi. Lili Sandu va deveni mamă pentru prima dată în 2020. Aceasta a anunţat pe reţele de socializare că, în urma testului de sarcină făcut înainte de Crăciun, ea şi Silviu Ţolu, logodnicul ei, vor deveni părinţi. Ziua de 15 dec 2019 ora 5.30 am avea sa mi schimbe viaţa pentru totdeauna! Atunci am aflat ca in câteva luni voi cunoaşte fericirea suprema aceea de a mi tine copilaşul in braţe\uD83E\uDD30\uD83C\uDFFB @silviu.tolu Te iubesc! #theTolus”, a scris Lili Sandu conform Ok magazine.

Loredana Groza și Bănică Jr au bătut palma cu Antena 1. Sunt jurați la «Next Star». Loredana Groza (49 de ani) şi Ştefan Bănică Jr (52 de ani) vor intra în pâine luna viitoare, când se va da startul filmărilor pentru un nou sezon al concursului ”Next Star”. Vor fi colegi cu Dorian Popa, actorul fiind de neclintit de la masa juraţilor, încă din 2012, anul în care a debutat show-ul, scrie Click.

Anamaria Prodan a dezvăluit cel mai mare secret al ei în ceea ce privește look-ul: „Port peruci mereu ca să nu-mi distrug părul”. De când a renunțat la celebra ei freză de tip palmier, Anamaria Prodan a început să jongleze cu tot felul de coafuri și culori de păr. Impresara a apelat la ajutorul perucilor și al extensiilor de păr de teamă să nu-și distrugă podoaba capilară. Chiar dacă părul ei a ajuns la aceeași lungime ca multe dintre perucile pe care le poartă, Anamaria continuă să folosească aceste accesorii din simplul motiv că-i place să fie… cameleonică, relatează Libertatea.

Familia noastră este completă acum!” Robbie Williams (46) a devenit tată pentru a patra oară! Cântăreţul a făcut anunţul chiar de Ziua Îndrăgostiților. Celebrul cuplu ne-a luat prin surprindere cu anunţul făcut pe 14 februarie, care se referă la venirea pe lume a celui mai mic membru al familiei, Beau Benedict Enthoven. Ayda (40) a mărturisit că ea şi Robbie (46) au devenit din nou părinţi cu ajutorul unei mame surogat, care a adus-o pe lume şi pe fiica lor, Colette Josephine Williams sau Coco, notează Ok magazine.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

EROARE GRAVĂ – În plină pandemie China a trimis SUTE DE MII de măşti DEFECTE Olandei

Publicat

in

De

Olanda a retras sute de mii de măşti importate din China şi distribuite în spitalele olandeze pentru a face faţă pandemiei de COVID-19, deoarece nu răspundeau criteriilor de calitate, a informat sâmbătă Ministerul Sănăţii, notează AFP, citată de Agerpres.

După ce a primit la 21 martie „o livrare a unui fabricant chinez de măşti cu un certificat de calitate KN95, ministerul a fost avertizat că, în cursul inspectării, calitatea acestei încărcături nu a corespuns criteriilor”, a declarat ministerul într-un comunicat remis agenţiei France Presse.

O parte a acestei încărcături a fost livrată unor prestatori de servicii de sănătate, restul încărcăturii a fost pus imediat în aşteptare şi nu a mai fost distribuit, a adăugat documentul.

Citeşte şi: Precizări de la Primăria Capitalei – Ce riscă bucureștenii surprinși în parcuri

„Al doilea test a dezvăluit că măştile nu corespund normelor de calitate. S-a luat decizia de a nu se mai folosi integral acest transport”, a declarat ministerul, adăugând, că pe viitor, „noile livrări vor fi supuse unui test suplimentar”.

Măsura a afectat aproape jumătate dintr-un lot de 1,3 milioane de măşti de tip FFP2, 600.000 de unităţi, potrivit televiziunii publice olandeze NOS.

Măştile defecte nu se închid corect pe faţă ori au membrane – filtre foarte fine care trebuie să oprească particulele virale – care nu funcţionează corect, a subliniat NOS.

Sâmbătă, ministrul francez al sănătăţii, Olivier Véran, a anunţat că a comandat „peste un miliard” de măşti, în principal din China, pentru a face faţă pandemiei de COVID-19.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Maraton pe vremea coronavirusului – Un cuplu de sud-africani a alergat pe balcon 42,2 kilometri

Publicat

in

De

Un cuplu de sud-africani a alergat 42,2 kilometri, distanţa unui maraton, pe balconul apartamentului său din Dubai, relatează AFP potrivit news.ro.

Collin Allin, în vârstă de 41 de ani, şi soţia sa Hilda au alergat sâmbătă, parcurgând de 2.100 de ori dus-întors balconul lor de aproximativ 20 de metri lungime. Cei doi au transmis online maratonul lor, care a durat cinci ore, nouă minute şi 39 de secunde.

“Am reuşit”, a notat Collin pe Instagram, felicitându-şi soţia pentru primul său maraton şi mulţumindu-le celor care i-au încurajat. “Mulţumim pentru iubire şi susţinere. A fost minunat să vă avem alături toată cursa”, a adăugat Collin Allin.

Fiica cuplului, Geena, în vârstă de 10 ani, le-a oferit părinţilor săi din când în când apă şi gustări şi a indicat cu panouri startul şi alte faze ale maratonului.

Collin a declarat că intenţionează să organizeze “o cursă mai importantă, mai globală”, pentru a le permite oamenilor care se simt închişi dar vor să îşi dezmorţească picioarele să se alăture cursei pentru câţiva kilometri.

Pandemia de coronavirus a afectat puternic competiţiile sportive din întreaga lume şi a limitat posibilităţile de practicare a activităţilor sportive în aer liber.

Pe un balcon de şapte metri lungime, în sud-vestul Franţei, un bărbat de 32 de ani a alergat de peste 6.000 de ori dus-întors. Alt bărbat şi-a parcurs în alergare de 727 de ori terasa, maraton pe care l-a încheiat în puţin peste cinci ore, în aplauzele vecinilor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

PROFIT 24 TV LIVE

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend