spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Când va fi lansat „episodul 3” al Programului de subvenții Start-Up Nation

Facebook Twitter Google+
Când va fi lansat „episodul 3” al Programului de subvenții Start-Up Nation

Cea de-a treia ediție a programului guvernamental Start-Up Nation ar putea fi lansată până la sfârșitul anului, cu prilejul rectificării bugetare, a declarat sâmbătă, la Brașov, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Radu Oprea. „Suntem în perioada de dezbatere, am fost la București, cu Consiliul IMM-urilor, la Timișoara și luna viitoare – așa cum prognozăm noi, la sfârșitul lunii – trebuie să știm cum va arăta grila de finanțare, procedurile – foarte rapide și, cu ocazia primei rectificări bugetare, să putem lansa programul anul acesta”, a afirmat Oprea. El a estimat că în această următoare ediție a programului ar urma să fie depuse în jur de 50.000 de aplicații. În ceea ce privește decontările pe programul pe 2018, ministrul le-a transmis tinerilor antreprenori care așteaptă să primească banii că sumele necesare vor fi alocate din bugetul central, de asemenea, la rectificare, însă a subliniat că plățile se vor putea face inclusiv în 2020.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....