Conecteaza-te cu noi

Comunicate de Presa

Campania umanitară a Asociației “Salvează o inimă” Noi suntem prietenii lui Mihnea!

Publicat

in

Mihnea este un băiețel de numai patru ani, este fascinat de viață și de minunățiile ei și este foarte iubit de către părinți. La vârsta de doi ani și jumatate a fost diagnosticat de medici cu autism infantil și, începând de atunci, se străduiește zilnic să ajungă un autist … artist. Până să își îndeplinească mărețul vis, Mihnea trebuie să treacă prin șase ore de terapie ABA, cinci zile pe săptămână, logopedie (nu poate să pronunțe anumite litere precum “f” și “v” sau alte grupuri de sunete), merge două zile la o grădiniță de stat însoțit de un terapeut, iar progresele sunt din ce în ce mai vizibile.
Băiețelul are un vocabular de câteva zeci de cuvinte, însă folosește mult mai puține, recunoaște culorile, poate să împartă obiecte în categorii, numără până la patru, răspunde la câteva întrebări sociale (numele, vârsta, numele părinților etc.). Totuși, cel mai mult îi place să picteze – cu degetele -, să deseneze și să modeleze în plastelină.
Dincolo de aceste îndemânări, micul artist are o calitate din ce în ce mai rară pentru oamenii din ziua de azi: este foarte iubitor și prietenos. “Ne strigă, ne caută prin casă dacă plecăm la serviciu, ne ia în brațe, ne pupa și, rar de tot, se mai întâmplă să ne privească în ochi. Iar in acel moment atât de prețios știm că tot ce s-a întâmplat în acești aproape doi ani reprezintă un succes, o poveste care poate avea un final reușit; un final în care Mihnea merge la școală, are prieteni, se joacă și este acceptat de cei din jur”, mărturisește mama baiatului.
De atunci până acum mulți oameni au avut plăcerea să-i fie prieteni lui Mihnea, iar băiețelul le pregătește săptămânal acestora tot felul de surprize, pe pagina sa de Facebook – https://www.facebook.com/prieteniiluimihnea.
Pentru ca visul părinților și al prietenilor să devină realitate, Mihnea trebuie să continue terapia, care costă 5.000 de lei pe lună (coordonator, 3 terapeuți, psiholog, înot, materiale pentru terapie și medicamente. În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru prietenul nostru Mihnea. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/mihnea-dan-chiriac/ sau în conturile bancare RO31BRDE410SV75821184100 (pentru persoane fizice –) și RO44BACX0000000843775074 (pentru persoane juridice – pentru încheierea contractelor, detaliile le aflați la numărul 0723.349.576) și RO38CARP030100608635EU01 (cont în euro), deschise pe numele tatălul Chiriac Șerban Alexandru.
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Gelu Tofan, PNL Argeş: „Bulibăşeală marca PSD! Agenţii economici mijlocii nu ştiu cine le va administra obligaţiile fiscale!”  C.P.

Publicat

in

De

Prin adoptarea legii nr. 30/2018 pentru completarea Codului de Procedură Fiscală, Parlamentul a stabilit ca administrarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii să fie executată de către organul fiscal judeţean.
Măsura era una necesară şi dorită de către agenţii economici şi ar fi trebuit să fie aplicată de la 1 aprilie 2018. Însă lucrurile nu au stat deloc în felul acesta, pentru că Guvernul a prorogat acest termen de două ori, iar acum nu se ştie când şi dacă va fi adoptată această măsură.

Preşedintele Comisiei Economice a PNL Argeş, Gelu Tofan a declarat:
„Dezamăgire mare în rândul agenţilor economici mijlocii, pentru că Guvernul a prorogat acest termen deja de două ori! Iar consecinţa este aceea că agenţii economici trebuie să meargă sute de km până la sediile regionale ale organelor fiscale, în situaţia în care ar fi trebuit, de jumătate de an încoace, să-şi administraze la nivel judeţean obligaţiile fiscale datorate statului!”

În plus, deputatul PNL Dan Bica a formulat o întrebare pe această temă Ministrului Finanţelor Publice, dl. Orlando Teodorovici.

Iată ce spune Dan Bica:

„Dat fiind că administratorii agenţilor economici care se încadrează în această categorie sunt puşi în situaţia inadmisibilă de a nu afla, până la sfârşitul anului, cărui organ fiscal competent se vor adresa în viitor, vă soliticit să răspundeţi la următoarele întrebări: 1. Care sunt motivele pentru care ANAF nu s-a putut organiza pentru imlementarea Legii 30/2018? şi 2. Ce măsuri a întreprins Ministerul pe care-l conduceţi, de la data promulgării legii respective până în prezent, pentru ca aplicarea dispoziţiilor acesteia să nu se lovească de piedici administrative, cum ar fi deficitul de personal, lipsa echipamentelor informatice sau a spaţiilor necesare pentru organele fiscale judeţene?”

Sigur că Ministrul Finanţelor Publice, Orlando Teodorovici nu a răspuns acestor întrebări.
Până când se vor lămuri lucrurile, agenţii economici vor trebui să meargă la sediile regionale ale organelor fiscale, iar ANAF este pus în situaţia de a nu şti cum trebuie să se organizeze. Pe scurt, o bulibăşeală marca PSD!

 

Departamentul de Comunicare al PNL Argeş

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

C.P. Pensiile speciale sunt furt! PMP solicită eliminarea acestora

Publicat

in

De

Pensiile speciale sunt FURT din banii publici. PMP a votat împotriva pensiilor speciale pentru politicieni și a depus un proiect de lege pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor pentru veteranii de război și pentru deținuții politici.

PMP solicită eliminarea pensiilor speciale

De ce?

Pensiile speciale reprezintă o nedreptate pentru câteva milioane de români, care au muncit cinstit o viață întreagă, dar care trăiesc la bătrânețe la limita decenței. Toți cetățenii României, fără nicio excepție, trebuie să primească pensii în funcție de contribuția adusă în societate și economie.

PMP vrea să elimine toate pensiile speciale pe care politicienii le-au prevăzut în interes propriu! Militarii care au luptat în teatrele de operațiuni, veteranii de război și deținuții politici sunt singurii îndreptățiți să beneficieze de pensii speciale. NU dorim ca parlamentarii sau primarii să obțină pensii speciale!

PMP a acționat! Am contestat la Curtea Constituțională legea care oferă pensii speciale aleșilor din administrația locală și care instituie limba maghiară drept o limbă oficială a statului român.

Toți cetățenii trebuie să fie egali în fața legii, inclusiv atunci când vine vorba de pensii de stat.

Departament Comunicare PMP Argeş

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUNTEM SI AICI

COMENTARII FACEBOOK

În Trend