Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Bianca Andreescu îi calcă pe urme Simonei Halep- Cadou de lux primit de aceasta drept răsplată

Publicat

in

Bianca Andreescu a fost răsplătită pentru triumful său recent de la US Open.

Unul dintre principalii săi sponsori, BMW Canada i-au dăruit  un bolid de ultimă generaţie, BMW M8 Cabriolet, al cărui preţ de pornire este de 133.000 de dolari, anunță MEDIAFAX.

Bianca, ambasador BMW din luna iunie a acestui an, a primit cadou un BMW M8 Cabriolet, cu următoarele specificații: atinge 100 de km/h în doar 3,3 secunde, datorită unui motor puternic, V8, cu transmisie Steptronic, cu 600 cai-putere la 6.000 rpm. Viteza maximă pentru acest model a fost însă limitată de producătorul german la 250 km/h.

Bianca Andreescu este prima jucătoare din Canada care câştigă un titlu de Mare Şlem, dar şi prima sportivă care se impune la US Open la debutul său pe tabloul principal de la Flushing Meadows. În plus, Andreescu este prima jucătoare de la Monica Seleş încoace care reuşeşte să câştige un turneu de Mare Şlem la al patra prezenţă pe tablourile principale la acest nivel.

Tenismena a fost răsplătită pentru victoria sa cu cel mai mare premiu acordat vreodată în tenisul feminin, în valoare de 3.85 de milioane de dolari, devenind o ţintă importantă pentru firme aflate în căutarea unui ambasador, sponsorii bătându-se pentru semnătura sa.

De asemenea, jucătoare canadiană de origine română a făcut turul celor mai importante televiziuni şi instituţii media după succesul de la US Open.

Vezi și:

EXCLUSIV Tribunalul București spune că ministrul Justiției a încălcat legea

Traian Băsescu, precizare pentru Bugetul.ro: ‘Un fals’

Vești importante pentru pensionari! Au loc noi schimbări

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

NATIONAL

Sondaj ÎNGRIJORĂTOR pentru români: UNUL din TREI angajatori are de gând să importe forță de muncă din străinătate

Publicat

in

De

Vvești proaste pentru români. Aproape un sfert dintre angajatori iau în calcul să angajeze personal din străinătate în perioada următoare. 11% spun că a făcut deja demersuri în acest sens. Totodată, 22% dintre companii nu exclude această opțiune, arată rezultatele unui sondaj făcut de BestJobs, conform Mediafax.

Peste 70% dintre companii spun că principalul motiv pentru recrutarea de angajați străini este lipsa forței de muncă specializate de pe piața locală. Alte motive importante pentru importul de personal sunt: productivitatea redusă a angajaților români (36% dintre respondenți) sau pretențiile salariale ridicate raportat la cerințele jobului sau aptitudinile candidaților (27% dintre respondenți).

Citește și: Vești URIAȘE pentru angații din România: peste 70% din angajatori se pregătesc de măriri de salarii

Principalele poziții pentru care companiile de pe piața locală ar apela la angajați din străinătate sunt cele de muncitori necalificați (45% dintre angajatori), ingineri/specialiști în domenii diverse (41%), muncitori calificați (33%), dar și poziții în IT&C (12%) sau de management (8%).

Angajatorii români se orientează în principal spre piețele unde pot găsi personal la costuri mai reduse, vizată fiind, în primul rând, regiunea Europei de Sud-Est, în ansamblu, și Republica Moldova în special. Apoi, companiile vizează țări asiatice pentru atragerea de personal, statele din Uniunea Europeană fiind pe locul trei în topul preferințelor. Pe ultimul loc sunt țările africane.

Cei mai mulți recrutori (47%) sunt dispuși să ofere un salariu net cuprins între 300 și 400 de euro pentru angajații din afara țării, iar 24% ar vrea să ofere cel mult 500 de euro. Circa 10% ar putea oferi până la 800 de euro, alți 8% ar plăti între 800 și 1.000 de euro, dar există și angajatori (7%) care sunt dispuși să ofere 1.000 de euro pentru pozițiile specializate.

Pe de altă parte, tot pentru a atrage personalul de care au nevoie, circa 40% dintre companii spun că au în plan pentru acest an implementarea de sisteme care permit munca de la distanță sau de acasă. O treime dintre respondenți afirmă că au deja experiență cu astfel de sisteme.

Totuși, cea mai mare parte a respondenților (41%) spune că sub 10% din personal poate beneficia de munca de la distanță, iar alți 20% declară că procentul urcă până la 20%. Cele mai potrivite funcții pentru munca de la distanță, în opinia angajatorilor, sunt cele din IT&C, financiar & contabilitate, marketing și agenți de vânzări. La polul opus, funcțiile care nu pot beneficia de un program de muncă remote sunt cele din producție, management sau din zona tehnică.

Angajatorii recunosc beneficiile acestui tip de muncă de la distanță. Astfel, jumătate dintre respondenți admit că existența sistemelor care permit lucrul de acasă sau de la distanță crește șansele de ocupare a pozițiilor, iar 45% spun că munca de acasă sau de la distanță este un instrument de fidelizare a angajaților. De asemenea, aproape 45% dintre respondenți consideră că acest sistem este mai degrabă important pentru generațiile tinere, iar patru din zece spun că poate crește incluziunea femeilor pe piața muncii. Alți 27% afirmă că angajații care lucrează de acasă sau de la distanță sunt mai productivi.

Sondajul a fost efectuat în perioada 03 – 18 februarie 2020, pe un eșantion de 242 companii mici, medii și mari din România.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

VERDICTUL specialiștilor: prețurile proprietăților IMOBILIARE sunt UMFLATE cu mult peste valoarea lor reală!

Publicat

in

De

Căutați să vă cumpărați un apartament însă vi se pare că prețurile sunt extrem de piperate. Bănuielile dumneavoastră sunt confirmate de specialiști: prețurile sunt UMFLATE de agenții imobiliari!

Mai mult de jumătate (62%) dintre analiştii CFA România consideră că preţurile proprietăţilor imobiliare din principalele oraşe sunt supraevaluate, iar un procent aproape similar (61%) estimează majorarea dobânzilor pentru scadenţe scurte, conform Agerpres.

„Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2021/februarie 2020) a înregistrat o valoare medie de 4,04%.

Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte (ROBOR 3M) cât şi pentru cele lungi (obligaţiuni suverane cu scadenţa 5Y /5 ani/ denominate în RON), peste 61% şi respectiv 64% dintre participanţii la sondaj anticipând aceste evoluţii. În ceea ce priveşte preţurile proprietăţilor imobiliare din principalele oraşe, aproape 62% dintre respondenţi le consideră supraevaluate”, se arată într-un comunicat al CFA România remis marţi AGERPRES.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproape 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8345, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8931.

În luna ianuarie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Society România a crescut faţă de luna anterioară cu 2,2 puncte până la valoarea de 63,7 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 39,9 puncte). Această evoluţie s-a datorat componentei anticipaţii a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 3,3 puncte, până la valoarea de 73,1 puncte, în timp ce, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 33,8 puncte. Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 4,9 puncte până la valoarea de 59 puncte, iar comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 43 puncte.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

„Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai Asociaţiei CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CF”, se precizează în comunicatul citat.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi la anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).

În prezent, Asociaţia CFA România are peste 245 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA).

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend