Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Bani, nu glumă ! Partidele politice au primit subvenţii de peste 60 de milioane de lei

Publicat

in

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a virat subvenţii în valoare totală de 61.761.794,61 de lei în contul partidelor politice în luna septembrie, se arată într-un comunicat transmis, ieri, Agerpres.

Potrivit sursei citate, valoarea subvenţiei virate de AEP în contul fiecărui partid politic în luna septembrie este repartizată astfel: Partidul Social Democrat – 35.145.303,14 lei; Partidul Naţional Liberal – 16.102.252,69 de lei; Uniunea Salvaţi România – 4.735.235,10 lei; Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – 3.499.991,80 lei; Partidul Mişcarea Populară – 2.279.011,88 lei.

AEP precizează că acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naţionale pentru Progresul României, determinată potrivit algoritmului de repartizare a subvenţiei prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, s-a suspendat prin Decizia Preşedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Ministrul Mediului atrage atenția asupra poluării

Publicat

in

De

Ministrul Mediului, Costel Alexe, cere autorităților locale din țară să intensifice viteza de implementare a măsurilor pe care și le-au asumat privind planurile integrate de calitate a aerului.

Costel Alexe a spus duminică, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că procedura de infringement pe Bucureşti, Braşov şi Iaşi privind calitatea aerului ne afectează ca ţară, precizând că dincolo de faptul că România trebuie să-şi rezolve problema în raport cu Comisia Europeană, trebuie să asigurăm cetăţenilor României condiţii sănătoase de viaţă.

“Autorităţile publice locale din ţară, inclusiv cele din Iaşi, ar trebui să-şi intensifice viteza de implementare a măsurilor pe care şi le-au asumat prin hotărâri de consiliu local în aceste planuri integrate de calitate a aerului. Solicit Primăriei Iaşi să realizeze raportul privind starea de sănătate a populaţiei pentru a vedea exact cum sunt afectaţi ieşenii de poluarea aerului din municipiu“, a spus ministrul Mediului, Costel Alexe.

El a amintit faptul că există un raport făcut de Institutul Naţional de Sănătate Bucureşti, care arată că “avem probleme şi asocieri certe în ceea ce priveşte incidenţa bolilor cardiovasculare în zonele în care aerul este foarte poluat“.

“La Iaşi vreau să cred că în perioada următoare administraţia publică locală va implementa cu paşi repezi toate acele măsuri pe care şi le-a asumat în 2018. Este inadmisibil ca abia în 2019, autorităţile centrale şi locale să se pună la masă pentru a hotărî că trebuie să facă nişte paşi în ceea ce priveşte deblocarea proiectului şoselei de centură“, a afirmat Costel Alexe.

Totodată, ministrul Mediului a anunţat că în acest an, municipiile Iaşi şi Braşov vor beneficia de două laboratoare mobile, astel încât Agenţia pentru Protecţia Mediului să poată interveni ori de câte ori va fi necesar, conform news.ro

Vezi și:

Șoc total! General SRI, ‘uns’ de Eduard Hellvig, are dosar la DIICOT

Proiectul a fost adoptat! Mii de angajați au parte de beneficii uriașe

Veste mare! Scade vârsta de pensionare pentru anumiți români

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Lovitură surpriză! Florin Cîțu anunță o ‘bombă’ la audierea sa din Parlament

Publicat

in

De

Florin Cîțu propus pentru același portofoliu în Guvernul Orban II, anunță o ‘bombă’ la audierea sa de luni. ‘Aflăm de ce PSD a amânat creșterea pensiilor de la 1 ianuarie pentru 1 septembrie, atât în 2019, cât și în 2020’.

”Bomba din audierea mea de mâine. Aflăm de ce PSD a amânat creşterea pensiilor de la 1 ianuarie pentru 1 septembrie, atât în 2019, cât şi în 2020”, a scris, duminică, pe Facebook, Florin Cîţu.

Cîţu, propus pentru funcţia de ministru al Finanţelor în Guvernul Orban II, va fi audiat, luni, de la ora 12.00, de comisiile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, informează news.ro

Vezi și:

Șoc total! General SRI, ‘uns’ de Eduard Hellvig, are dosar la DIICOT

Proiectul a fost adoptat! Mii de angajați au parte de beneficii uriașe

Veste mare! Scade vârsta de pensionare pentru anumiți români

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend