Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Avantajele consumului de murături pentru organism

Publicat

in

Murăturile fac parte din tradiţia românească şi sunt prezente pe masă în special în sezonul rece. Se prepară simplu, în saramură sau în oţet, şi reprezintă forma conservată a legumelor proaspete.

Medicul Florin Ioan Bălănică, specializat în Medicină Personalizată şi Nutriţie, explică pentru CSID de ce sunt bune murăturile pentru organismul nostru şi de ce anumite persoane trebuie să le consume cu restricţie.

Mai întâi de toate este bine de ştiut că procesul de conservare al legumelor trebuie să înceapă la scurt timp după culegerea acestora, pentru a nu-şi pierde nutrienţii. În general, asta înseamnă 2-3 ore de la culegere. Un produs conservat în acest fel este util sănătăţii şi poate fi consumat pe tot timpul toamnei şi iernii.

Mai apoi, recomand murăturile în saramură, iar asta pentru că au un conţinut redus de zaharuri. Saramura se face simplu, apă cu sare, îmbunătăţită cu diverse mirodenii. Totodată, preferaţi legumele de culoare verde, cum ar fi varza, castraveţii şi gogonele. Sunt bogate în fibre şi antioxidanţi.

Se combină foarte bine cu legumele proteice: fasole boabe, linte verde, năut, ciuperci, dar şi cu proteinele de origine animală, carne albă, brânză slabă sau ou.

Diete bazate pe murături

Murăturile au o cantitate mare de probiotic, util unei bune digestii, de aceea se asociază mâncărurilor bogate în calorii. Probioticele participă la procesul de digestie, îmbunătăţeşte tranzitul şi ajută organele participante, cum ar fi vezica biliară, ficatul şi pancreasul.

Deşi nu îşi pierd valoarea probiotică, cele în oţet îngraşă, pentru că oţetul este o fermentaţie alcoolică, deci este carbohidrat.

Există şi diete bazate pe murături, adică pe efectul lor probiotic. Acestea se consumă dimineaţa, pe stomacul gol, şi în anumite combinaţii alimentare, de exemplu alături de proteine vegetale.

,,Mâncaţi murături de culoare verde, în saramură, în special în perioada de iarnă, când accesul la vitaminele naturale din legume este îngreunat. Este mult mai bine să consumaţi murături decât produsul provenit din surse incerte. Excepţie fac persoanele cu hipertensiune arterială, boli cardiovasculare sau afecţiuni renale’’, adaugă medicul Florin Ioan Bălănică.

Murăturile contribuie la combaterea anemiei, oboselii şi cresc imunitatea organismului. Cu toate astea, persoanele care suferă de ulcer, gastrită sau afte sunt sfătuite să evite consumul de murături până la vindecarea acestora.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

LIFESTYLE

Abilitatea de a combina hârtie creponată și vaze

Publicat

in

Hârtia creponată și vazele flori sunt accesorii indispensabile pentru crearea unor compoziții unice și decorarea camerelor. Hartia creponata, datorita texturii si structurii sale, adauga volum si originalitate aranjamentelor florale. 

Folosirea hârtiei creponate

Poate fi folosit pentru crearea de buchete de flori, decorarea cadourilor, realizarea de bijuterii și alte proiecte creative. Hârtia creponată este disponibilă în diferite culori, ceea ce vă permite să o asortați la orice stil și interior. Este ușor de modelat, păstrându-și forma, așa că poate fi folosit pentru a crea o varietate de forme și figuri. De asemenea, hârtia creponată ține bine culorile, ceea ce o face un material ideal pentru experimente creative.

O combinație minunată a incompatibilului: contrastul care dă naștere armoniei

Într-o lume în care domnește rutina, uneori îți dorești ceva neobișnuit care provoacă ideile obișnuite. Aici intră în joc o combinație minunată, aparent incongruentă.

Este un contrast care nu numai că atrage atenția, dar creează și o nouă armonie, dând naștere frumuseții din ceea ce, s-ar părea, nu poate fi combinat. Este o combinație de blând și brutal, elegant și casual, clasic și modern.

Este ceva care ne face să ne oprim și să gândim, pentru că ne provoacă ideile obișnuite despre cum ar trebui să fie lumea.

Baza pentru aranjamente florale

Vazele flori sunt un alt element important atunci când decorați camerele și creați aranjamente florale. Pot fi realizate din diferite materiale, precum: 

  • sticla, 
  • ceramica, 
  • metal,
  • plastic.

și au forme și dimensiuni diferite. Alegerea unei vaze depinde de stilul și natura aranjamentului floral. Vazele pentru flori pot fi atât clasice, cât și moderne. Vazele clasice au de obicei forme elegante și sunt realizate din materiale de înaltă calitate. Vazele moderne pot fi realizate in forme si culori fanteziste, ceea ce adauga originalitate si modernitate aranjamentelor florale.

Pe lângă funcția estetică, vazele au și un rol practic. Ele protejează tulpinile delicate de flori de deteriorare. Acestea permit ca prospețimea mugurilor să fie păstrată mai mult timp. Ele creează o compoziție de flori, făcându-le mai expresive. 

O vază poate deveni un element decorativ independent, chiar și fără flori. O vază frumoasă cu un design original va decora orice masă, raft sau șemineu.

O vază pentru flori nu este doar un fel de mâncare, ci și un element de artă care vă poate face casa mai confortabilă și mai frumoasă.

Arta de a combina

Hartia creponata si vazele pentru flori corect selectate pot deveni elemente cheie in crearea unor solutii decorative unice si spectaculoase. Ele vor ajuta la evidențierea frumuseții și tandrețea florilor, vor crea o atmosferă de confort și armonie în orice cameră. Lasă-ți aranjamentele florale să fie mereu strălucitoare și unice datorită hârtiei creponate și a vazelor pentru flori!

Magazinul nostru online are o gamă largă de vaze și hârtie creponată, care vă vor permite să alegeți materialul potrivit și baza pentru compoziție. Oferim, de asemenea, servicii decente clienților noștri, garantând calitate și livrare rapidă. Disponibilitatea mărfurilor poate fi întotdeauna urmărită pe site, ceea ce este destul de convenabil pentru clienții noștri. Utilizarea site-ului este convenabilă și vă permite să plasați o comandă în câteva minute. 

Citeste mai mult

Sanatate

Implanturile dentare la clinica Doctor Florea – Procedura cabinetului stomatologic

Publicat

in

De

În calitate de specialiști în implantologie, ghidăm permanent pacienții prin tot procesul de a obține un zâmbet sănătos și funcțional, care să pară complet natural prin implanturi. În mod normal, pentru a obține un implant, orice pacient ar trebui să treacă prin trei pași cheie: inserția chirurgicală, bontul dentar și coroana dentară, iar în acest articol vom parcurge fiecare pas și vom explica implicațiile financiare și cum procedăm în clinica Doctor Florea din Pitești.

Vom începe procedura de implant dentar cu inserția chirurgicală

Acesta este procedura cea mai importantă pentru construcția noului tău zâmbet. În timpul acestei proceduri chirurgicale, făcută mereu sub anestezie locală, vom plasa cu grijă șurubul implantului adânc în osul maxilarului. Implantul imită rădăcina unui dinte natural și este fabricat din titan biocompatibil, promovând integrarea perfectă cu țesutul osos. La clinica noastră, folosim în principal implanturile MegaGen, care au un timp mai scurt de vindecare și rate ridicate de succes al implantului datorită îmbunătățirii integrării osoase.

În funcție de numărul de implanturi și de complexitate, timpul de vindecare poate varia între 3 și 4 luni. Acest lucru permite osteointegrarea, unde osul crește în jurul implantului, creând o fundație puternică și stabilă.

Există cazuri în care materialul osos este insuficient pentru a putea pune corect un implant și nu este recomandată începerea procesului de inserție până când nu se urmează procedura de adiția osoasă. De obicei este nevoie de această procedură în momentul în care nu am avut o perioadă îndelungată dinte unde se dorește implantul, când extracția dentară a fost făcuta greșit sau în cazul unor boli gingivale ce au deteriorat zona în care se dorește implantul. În cazuri rare, poate să fie pur genetic, materialul osos să fie de o densitate osoasă mică.


Există mai multe tipuri de adiție de os, pe care le vom prezenta în continuare:

  • Autogrefă: osul este recoltat dintr-o altă zonă a maxilarului, de obicei din zona osului mandibular. Această grefă are cea mai mare rată de succes datorită biocompatibilității. La autogrefă timpul de vindecare este în medie de 4 luni.
  • Allogrefă: se utilizează țesut osos procesat de la o altă persoană supranumită “donator”. Mai puțin invaziv decât autogrefa, dar rata de succes este mai mică. Există reglementări foarte stricte raportat la prelucrarea și manipulare acestor tipuri de țesut. La allogrefă timpul de vindecare este în medie de 6 luni.
  • Xenogrefă: țesutul osos provine din surse animale procesate, în general porc sau vită. Este opțiunea cea mai puțin eficientă deoarece are un grad mai mare de respingere decât autogrefa sau allogrefa, așadar și rata de succes cea mai mică, dar în același timp este cea mai invazivă. La xenogrefă timpul de vindecare este cel mai lung și poate ajunge și până la 9 luni.

Această procedură de adiție osoasă va crește timpul de finalizare al procedurii de implant dentar deoarece vindecarea grefei osoase variază în funcție de organismul persoanei în cauză. Procesul de vindecarea poate dura de la 4 la 9 luni și este extrem de important să avem o igienă orală cât se poate de corectă pentru a crește șansele unei vindecări sănătoase.

Din momentul vindecării totale, putem continua cu inserția implantului dentar conform planului de tratament.

Continuăm cu adăugarea bontului dentar

Odată ce implantul este ferm integrat, este timpul pentru bontul dentar. Această piesă de conectare servește drept punte între implant și coroană, punte sau proteză dentară. Alegerea bontului se face după ce se ia în considerare estetica, funcția mușcăturii și nivelul țesutului gingival.

La Clinica Doctor Florea din Pitești folosim trei tipuri de bonturi: bontul clasic, bont Ti-base și Multi-Unit.

Bontul clasic este folosit pentru montarea normală a implantului și este folosit în cazurile foarte simpliste care nu necesită ca bontul să formeze un unghi cu axul implantului dentar. Bontul Ti-Base are această denumire deoarece este o piesă metalică realizată din titan, dar cu platformă plată pentru atașarea unei singure coroane făcută special pentru implant. Este o soluție simplă, mai puțin costisitoare, însă foarte rezistentă și stabilă.

Pe când bontul Multi-Unit este de cele mai multe ori folosit pentru susținerea mai multor coroane, punți sau proteze dentare pe mai multe implanturi sau în momentul în care se dorește o estetică personalizată sau un unghi complicat ce necesită un potențial crescut de rotație. Este un bont mai complex dar în același timp, mai costisitor și se adresează situațiilor mai dificile.

Indiferent de bont procedura este minim invazivă și necesită de obicei anestezie locală.

Finalizăm implantul prin coroana dentară

Aceasta este partea vizibilă a implantului dumneavoastră, personalizată pentru a se potrivi cu dinții din jur în funcție de culoare, formă și dimensiune. Coroanele pe care le folosim în cadrul clinicii noastre sunt realizate din zirconiu, un material durabil care oferă rezistență și frumusețe naturală. Luăm amprente precise ale danturii dumneavoastră pentru a vă asigura o potrivire perfectă și o estetică optimă bazată pe scanarea pre operatorie și reproducerea ideală a mușcăturii si a structurii dentare. În cele din urmă, coroana este atașată permanent de bont, realizându-se ultimele retușuri pentru a putea beneficia de zâmbetul și utilitatea mult dorită.

Costurile pentru toată procedura de implant dentar pot varia mult în funcție de complexitatea lucrării, dacă este nevoie sau nu, de grefă, de materialul implantului și de tipul de bont folosit.

Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, sau doriți să programați un consult pentru a discuta un plan de tratament pentru implantul dumneavoastră nu ezitați să ne contactați. Suntem aici pentru a vă ghida prin fiecare pas al procesului și pentru a crea un plan de tratament adaptat nevoilor dumneavoastră unice.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend