Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Autostrada Sibiu – Piteşti: Pentru sectiunea Curtea de Arges, constructorii CHINEZI daţi la o parte ITALIENII de la Astaldi, la Tribunal

Publicat

in

Răsturnare de situație în cazul autostrăzii Sibiu-Pitești, cel mai important proiect rutier al României, secțiunea 5. Italienii de la Astaldi au obținut la Curtea de Apel București eliminarea din cursă a rivalilor din China, după ce Compania de Autostrăzi încercase același lucru de două ori înante, însă fără succes. Totuși, încă nu este clar cine va construi cei 30 de kilometri de autostradă dintre Curtea de Argeș și Pitești.

Curtea de Apel București a admis pe 12 august plângerea italienilor de la Astaldi împotriva unei decizii a Consililului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), prin care chinezii erau reprimiți la licitația pentru secțiunea 5 din Autostrada Sibiu – Pitești.

“Admite plângerea. Modifică în parte Decizia nr. 1086/C5/893/894 din 4 iulie 2019 emisă de CNSC, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de Asocierea China Railway 14TH Bureau CO LTD-Viaponte Rom SRL-Viaponte, Projetos e Consultoria de Engenharia SA”, se arată în hotărârea instanței din 12 august.

Cu alte cuvinte, sfârșit de joc pentru chinezi în construirea de autostrăzi în România.

Amintim că CNSC admisese pe 4 iulie contestația asocierii China Railway 14-th Bureau Co Ltd – Viaponte Rom împotriva deciziei prin care fusese exclusă a doua oară din cursa pentru secțiunea 5 a celui mai important proiect rutier al României.

Astfel, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) era obligată, a doua oară, să reia în calcul oferta chinezilor care, înainte de exludere, se afla pe primul loc.

Decizia CNSC a fost însă atacată la Curtea de Apel București. Dacă instanța ar fi menținut decizia Consiliului, am fi putut avea primul lot de autostradă din România construit de chinezi.

În ciuda eliminării chinezilor, epopeea licitației pentru construirea secțiunii dintre Curtea de Argeș și Pitești este departe de a se încheia. CNAIR urmează să stabilească un câștigător dintre constructorii rămași în cursă, iar acesta ar putea fi la rândul său contestat.

Secțiunea 5 din Autostrada Sibiu – Piteşti este amplasată în județul Argeș, are o lungime de 30,35 km. Traseul acesteia va începe în zona localităţii Curtea de Argeș și va continua paralel cu râul Argeș, până la actuala centură a Municipiului Pitești.

În octombrie 2017, CNAIR a primit opt oferte pentru secțiunea dintre Curtea de Argeș și Pitești (km 92+600 – 122+950), valoarea contractului pus la bătaie de Transporturi fiind de 1,83 miliarde de lei, fară TVA.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 123 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

ACTUAL

GATA cu amânările ! Azi se DESCHIDE BAZINUL DE ÎNOT – TARIFE și CONDIȚII DE ACCES

Publicat

in

De

După aproape 3 ani de la pornirea lucrărilor, de astazi, miercuri, 13 noiembrie 2019, Bazinul de înot isi deschide portile pentru toti locuitorii din Curtea de Argeș. Tot de astazi se fac înscrieri pentru cursurile de iniţiere pentru inot. In incinta minicomplexului functionează două bazine cu adâncimi, de 1,7m și 1,4 m, ambele cu apa încălzită la temperatura de 28 grade Celsius. Centrul dispune si de sală de saună dar si necesarele. Capacitateaa maximă de primire este de 170 persoane într-o oră.

TARIF INTRARE BAZIN

ADULȚI – 12 lei/ora

COPII, ELEVI, STUDENȚI – 8 lei /ora

TARIF INTRARE BAZIN + SAUNA

ADULȚI – 18 lei/ora

COPII, ELEVI, STUDENȚI – 12lei /ora

TARIF ABONAMENT 10 ORE  BAZIN

ADULȚI – 90 lei

COPII, ELEVI, STUDENȚI – 60 lei

TARIF ABONAMENT 10 ORE  BAZIN + SAUNA

ADULȚI – 135 lei

COPII, ELEVI, STUDENȚI – 90 lei

TARIF ABONAMENT 30 ORE  BAZIN

ADULȚI – 225 lei

COPII, ELEVI, STUDENȚI – 150 lei

TARIF ABONAMENT 30 ORE  BAZIN + SAUNA

ADULȚI – 330 lei

COPII, ELEVI, STUDENȚI – 225 lei

Tarifele urmeaza a fi votate de consilierii locali   in sedinta din aceasta luna.

Potrivit regulamentului bazinului, pentru a avea acces la bazin, pe langa bani trebuie sa prezentati si urmatoarele:

  • copie certificat de naștere sau copie CI
  • -adeverință medicală cu mențiunea  „Apt pentru efort fizic”,  iar la momentul examinării nu există în evidența cu boli dermatologice;
  • cerere de înscriere tip;
  • o declarație tip din partea însoțitorului copilului până la vârstă de 14 ani precum că a luat la cunoștință de Regulamentul bazinului, norme de comportare, interdicții și obligații.
  • De asemenea, beneficiarii trebuie să aibă echipantent – cască, papuci, prosop, costum de baie sau slip.

Citeste mai mult

ACTUAL

Ludovic Orban a decis- Singurul om din echipa Vioricăi Dăncilă pe care îl va ține în funcție

Publicat

in

De

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, că va continua colaborarea Guvernului cu fostul internaţional Gheorghe Popescu, pentru Campionatul European din 2020, potrivit news.ro.

„M-am întâlnit ieri cu Gică Popescu, care a fost consilier onorific al primului ministru şi care mi-a explicat cu ce se ocupă, e un fel de CEO pe partea proiector necesare pentru Campionatul European de fotbal şi am luat decizia să continui colaborarea cu Gică Popescu. Evident nu are culoare politică, s-a implicat în proiectul acesta, pentru că trebuia cineva care venea un pic din exteriorul administraţiei ca să împingă lucrurile înainte şi să le vadă dintr-o prespectivă. Am rămas foarte plăcut surprins că a început să cunoască foarte multe detalii tehnice, chestiuni de contractare, de stadii de lucrări şi ca atare vom continua colaborarea. Sigur, preşedintele comitetului inter ministerial, din ce am înţeles, este este ministrul Tineretului şi Sportului şi sunt convins că împreună vom pregăti toată lucrurile pentru campionatul european”, a declarat Orban.

Vezi și: Un fost colonel SRI anunță că s-a dat semnalul împotriva lui Dan Barna: ‘Te vor rezolva rapid. Îți iau ăștia partidul și capul’

EXCLUSIV Cine e omul din umbră al noului ministru de Interne, Marcel Vela

Se dau noi tichete- Cine sunt românii care vor beneficia de ele

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUNTEM SI AICI

În Trend