spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Aurel Stoian, fostul şef al Gărzii Financiare Argeş a fost trimis în judecată De DNA pentru luare de mită

Facebook Twitter Google+
Aurel Stoian,  fostul şef al Gărzii Financiare Argeş a fost trimis în judecată De DNA pentru luare de mită

Fostul director coordonator al Gărzii Financiare Argeş, Aurel Stoian, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, alături de un subordonat şi de directorul economic al unei firme din Topoloveni, pentru fapte de corupţie, informează DNA.

Potrivit sursei citate, Aurel Stoian va fi judecat pentru luare de mită, în formă continuată şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori de alte foloase necuvenite.

În acelaşi dosar va fi judecat şi Marian Alexe, director economic în cadrul SC MGC Internaţional Investments SRL Topoloveni, judeţul Argeş, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită, în formă continuată, precum şi Daniela Pîrşan, comisar debutant în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Argeş, pentru complicitate la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori de alte foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, în perioada ianuarie 2007 – ianuarie 2009, Aurel Stoian ar fi primit suma de 29.988 de lei de la Marian Alexe, reprezentat al SC VALAHIA 2002 SRL Topoloveni (actualmente SC MGC Internaţional Investments SRL), pentru ca, în calitate de comisar şef al Gărzii Financiare – Secţia Argeş, să asigure protecţia activităţilor nelegale derulate în cadrul acestei firme prin anunţarea acţiunilor de control şi prin influenţarea subordonaţilor săi să întocmească acte de control favorabile.

De asemenea, în luna decembrie 2008, Stoian, în calitate de comisar şef al Gărzii Financiare – Secţia Argeş şi de preşedinte al comisiei de examinare pentru concursul organizat în vederea ocupării funcţiilor de comisar debutant, a furnizat fără drept Danielei Pîrşan subiectele pentru examen. Ca urmare, femeia a câştigat concursul pentru ocuparea postului de comisar debutant.

În vederea confiscării, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unei sume de bani aparţinând lui Marian Alexe.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş.

De altfel, fostul şef al Gărzii Financiare Argeş a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA din Piteşti, în octombrie 2009.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....