spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Au apărut noi reguli în farmacii! Cum își protejează aceștia pacienții

Facebook Twitter Google+
Au apărut noi reguli în farmacii! Cum își protejează aceștia pacienții

Toate farmaciile din România vor putea vedea de azi dacă medicamentele vândute sunt autentice sau sunt cumva contrafăcute! 

Organizaţia de Serializare a Medicamentului din România (OSMR) a lansat Sistemul Naţional de Verificare a Medicamentelor, menit să protejeze pacienții împotriva medicamentelor contrafăcute.

Preşedintele OSMR, Dan Zaharescu, a explicat că fiecare cutie cu medicamente are un cod unic. „Acest Sistem naţional de verificare a medicamentelor presupune existenţa unei baze de date unde seria fiecărei cutii cu medicamente va fi sicată, iar în clipa în care medicamentul va fi eliberat farmacistul va verifica seria medicamentului.

Farmaciștii vor putea identifica medicamentele contrafăcute

Dacă medicamentul este valid, va putea fi eliberat, dacă nu, vor fi o serie întreagă de proceduri în funcţie de situaţie. Dacă se constată că o cutie este contrafăcută, ea fi pusă în carantină şi se vor lansa nişte alerte la structurile responsabile de siguranţa circulaţiei medicamentelor şi se vor face investigaţiile necesare. Există şi în prezent sisteme de trasabilitate şi de verificare a medicamentelor, dar nu atât de precise cum sunt cele care au intrat în vigoare”, a spus Zaharescu, informează fanatik.ro

Vezi și

Lovitură în plin pentru Elena Udrea! Cu ea în Costa Rica, afacerile din România se prăbuşesc

Vești extraordinare pentru acești bugetari! Eugen Teodorovici a semnat

SURSE Rămasă fără șef, Armata Română mută în forță! Operațiunea ‘Echiparea’

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments