Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Art Safari – Statuile din Piaţa Universităţii, expuse în cadrul Pavilionului Central ‘REPVBLICA. Despre umbre în sculptură’ – FOTO

Publicat

in

Statuile de la Universitate, aflate în apropierea Palatului Oscar Maugsch BCR, pot fi admirate, începând de joi, într-un altfel de decor, punerea lor în lumină (şi umbră) face parte din conceptul amplei expoziţii de sculptură românească care va fi găzduită de Pavilionul de Artă București – Art Safari: „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură” între 27 septembrie şi 6 octombrie. potrivit news.ro.

Expoziţia este realizată ca o privire antologică şi analitică asupra sculpturii din România şi va aduce împreună nume semnificative, prin opere provenite din muzeele româneşti şi din importante colecţii private.

Art Safari Bucureşti, un eveniment susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti prin Expo Arte, îşi deschide porţile între 27 septembrie şi 6 octombrie 2019, la Palatul Oscar Maugsch BCR.

Proiectul de punere în lumină (şi umbră) a celor patru statui de la Universitate, monumente publice din secolul al XIX-lea, îşi propune să le dezvăluie trecătorilor o parte din istoria unor monumente emblematice pentru Bucureşti, dar şi o altfel de perspectivă asupra acestora: statuia Mihai Viteazul, autor Albert-Ernest Carrier-Belleuse (Franţa), inaugurată în 1874, Ion Heliade-Rădulescu, autor Ettore Ferrari (Italia), inaugurată în 1879, Gheorghe Lazăr, autor Ion Georgescu (România), inaugurată în anul 1886 şi Spiru Haret, autor Ion Jalea (România), inaugurată în 1936.

Toate cele patru statui din acest spaţiu au făcut parte dintr-un plan de înfrumuseţare a oraşului cu monumente publice.

Pavilionul Central „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură”, susţinut de Piatraonline, este conceput ca o meditaţie poetică despre sculptură şi umbră, în diferitele lor ipostaze, prin salturi diacronice între antichitate şi modernitate. Echipa curatorială a Pavilionului Central este compusă din Călin Dan, directorul general al Muzeului Naţional de Artă Contemporană (curator), Celia Ghyka (cercetare curatorială) şi Sandra Demetrescu (asistent curator).

Dintre artiştii selectaţi reţinem nume sonore precum: Dimitrie Paciurea, Hans Mattis-Teutsch, Irina Codreanu, Cornel Medrea, Frederic Storck, Constantin Baraschi, Oscar Han, Miliţa Petraşcu, Mac Constantinescu, Ion Irimescu, Zoe Băicoianu, Ion Jalea şi mulţi alţii.

„REPVBLICA. Despre umbre în sculptură” este o expoziţie al cărei element central este umbra, care reprezintă o dematerializare a obiectului sculptural în favoarea unei esenţializări a ideii incorporate, dar şi un indicator de memorie emoţională. Umbrele sunt în literatura antică întruchipări ale sufletelor celor morţi; umbrele mai sunt elementul dramatic central din dialogul Republica al lui Platon. Cred că sculptura este mediul care exprimă cel mai bine traumele cu care se confruntă societatea contemporană, traume moştenite istoric, dar şi traume specifice, aparţinând prezentului”, a declarat Călin Dan, curatorul Pavilionului Central „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură”.

Citește și: Doliu în lumea muzicii! O vedetă a rock-ului alternativ a murit

„Credem cu tărie că fiecare companie ar trebui să dea ceva înapoi societăţii în care activează, să contribuie la crearea unei societăţi mai bune şi mai educate. Noi am ales să încurajăm cultura, prin susţinerea Pavilionului Central„REPVBLICA. Despre umbre în sculptură”, din cadrul Art Safari Bucureşti. Ne bucură şi vom continua să susţinem astfel de iniţiative care facilitează accesul unui public cât mai larg la o formă atât de interesantă şi complexă de artă, cum este sculptura, şi contribuie, totodată, la dezvoltarea unei noi generaţii de artişti în ţara noastră”, a declarat Mariana Brădescu, ManagingPartner Piatraonline.

Pe lângă expoziţia de sculptură găzduită de Pavilionul Central, Art Safari Bucureşti 2019 va găzdui, pe o suprafaţă de 10.000 mp, cea mai mare expoziţie dedicată pictorului Nicolae Tonitza din ultimii 50 de ani, o expoziţie dedicată artei Supercontemporane, o expoziţie dedicată artei chineze contemporane şi programele educaţionale Art Safari Kids şi Art Talks. Arhitectul Art Safari este Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneţia, începând cu ediţia 2016 și până în prezent.

Biletele şi abonamentele la cel mai mare eveniment dedicat artei din România vor putea fi achiziţionate cu un discount de 30% pe artsafari.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Mike Pompeo instigă Irakul împotriva Iranului

Publicat

in

De

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, l-a îndemnat luni pe premierul irakian Adel Abdul Mahdi „să păstreze suveranitatea Irakului” în faţa „atacurilor” Iranului, la o zi după un tir de rachete asupra ambasadei Statelor Unite la Bagdad, notează AFP potrivit Agerpres.

Într-un apel telefonic, secretarul de stat american şi-a exprimat „indignarea în faţa atacurilor repetate ale grupurilor armate ale Iranului împotriva instalaţiilor americane din Irak”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.

„Guvernul irakian trebuie să ia imediat măsuri pentru a proteja instalaţiile noastre diplomatice cum este prevăzut în dreptul internaţional”, a insistat Mike Pompeo pe Twitter.

Potrivit Departamentului de Stat, el a salutat, totuşi, „angajamentul premierului Abdel Mahdi de a întări securitatea pentru protejarea personalului american”.

„Aceste atacuri demonstrează un dispreţ gratuit pentru suveranitatea irakiană şi o incapacitate de a ţine sub control aceste grupuri armate periculoase”, a subliniat el.

Mike Pompeo a afimat că rachetele de duminică, care au lovit pentru prima dată direct ambasada americană făcând un rănit, au fost „o tentativă pentru a deturna atenţia irakiană şi internaţională de la represiunea brutală, de către Iran şi agenţii săi, a manifestanţilor paşnici irakieni”.

„Secretarul de stat Pompeo l-a încurajat pe premier să păstreze suveranitatea Irakului şi a reafirmat sprijinul durabil al Statelor Unite pentru poporul irakian”, a adăugat diplomaţia de la Washington.

De asemenea, el s-a arătat dispus să discute despre „amploarea” prezenţei forţelor americane în Irak „în timp”, în contextul în care parlamentul irakian a votat în favoarea retragerii lor totale după lovitura americană de la 3 ianuarie la Bagdad care l-a ucis pe influentul general iranian Qassem Soleimani şi pe locotenentul său irakian.

Washingtonul refuză să discute despre o astfel de retragere, dar este favorabil analizării unui parteneriat bilateral sub toate aspectele.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

SUA vând Poloniei ARMA SUPREMĂ: Varșovia cumpără 32 de avioane F-35

Publicat

in

De

Polonia va semna, săptămâna aceasta, un contract cu firma americană Lockheed Martin în valoare de 4,6 miliarde de dolari (4,17 miliarde de euro) pentru achiziţionarea a 32 de avioane multirol F-35, anunţă Mariusz Blaszczak, ministrul polonez al Apărării.

„Vineri, în orăşelul Deblin, voi semna un contract în valoare de 4,6 miliarde de dolari pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35 de ultimă generaţie”, a afirmat Mariusz Blaszczak, prin Twitter.

Citește și: Moise Guran, funcție-cheie în USR-PLUS! Alianța se transformă într-un singur partid

Agenţia americană pentru Cooperare în domeniul Apărării şi Securităţii a aprobat în vara anului 2019 vânzarea avioanelor militare în Polonia.

Administraţia de la Varşovia a anunţat în septembrie 2019 intenţia de a cumpăra 32 de avioane de tip F-35A.

Citește și: Ludovic Orban continuă curățenia! L-a executat pe omul numit de Viorica Dăncilă

Primele avioane de tip F-35 ar urma să intre în uzul Forţelor Aeriene poloneze în anul 2024, conform site-ului Airforce-Technology.com.

Polonia are în prezent avioane de vânătoare F-16, MIG-29 şi Suhoi Su-22.

Citește și: Clădirile istorice emblemă ale Bucureștiului devin o țintă pentru investitorii imobiliari .

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend