spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

ARGEŞENII SESIZEAZĂ: RISIPĂ PE BANII NOŞTRI ! La Şipot o conductă spartă de 3 luni nu a fost reparată nici acum

Facebook Twitter Google+
ARGEŞENII SESIZEAZĂ: RISIPĂ PE BANII NOŞTRI ! La Şipot o conductă spartă de 3 luni nu a fost reparată nici acum

– Sute de metri cubi de apă pierdute din reţea pe banii oamenilor ! 
Mai mulţi locuitori din zona Şipot ne-au vizitat la redacţie pentru a ne sesiza faptul că din luna aprilie apa abia le mai curge la conducte, având o presiune extrem de scăzută. De vină ar fi o avarie apăruta chiar de Pasti, adică în aprilie, la o conductă principală. Deşi au anunţat primăria încă de atunci, oamenii nu au văzut la intervenţie niciun echipaj de la Aquaterm care sa repare conducta şi să oprească risipa. „Ţâşneşte apa din conductă mai ceva decât Şipotul….De 3 luni ! I-am adus aminte iar şi primarului, dar el ştia că s-a reparat încă din aprilie. Cum, şi-acum mai curge, ne-a întrebat el. Da, şi acum curge în timp ce noi avem presiune scăzută la robinet. Dar poate că nu asta ar fi problema ci alta: cine plăteşte risipa asta de sute de metri cubi de apă pierdute din neglijenţa celor de la Aquaterm ? Nu cumva tot noi, aştia care primim apă cu ţârâita?”. se întreabă locuitorii din zona Şipot. Aceeaşi întrebare o adresăm şi noi, la rîndul nostru, primăriei şi celor de la Aquaterm SA. Nu de alta dar au deja în plan scumpirea apei, adică a risipei şi negijenţei.

 

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....