Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Argeșeni prinși cu lemne fără acte ! Poliția i-a amendat și confiscat materialul lemnos

Publicat

in

Poliţiştii argeşeni au acţionat, în perioada 25-28 noiembrie a.c., pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, ocazie cu care au fost depistați 11 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 și 51 de ani, care au tăiat sau transportat material lemnos pe drumurile publice cu autoutilitare sau atelaje, fără documente legale. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010, în valoare totală de 24.000 de lei. Totodată a fost confiscată cantitatea de peste 20 de metri cubi material lemnos de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente.

Sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 3.000 şi 10.000 de lei.

De asemenea, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi mijlocul de transport şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos.

În ziua de 28 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 37 de ani, din Dâmbovicioara, care transporta pe DN 73, pe raza localității de domiciliu, material lemnos cu un autocamion, fără documente legale de provenineță sau transport. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos, în cantitate de aproape 10 metri cubi, a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Câmpulung.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Codul Rutier s-ar putea modifica! Ce se va întâmpla cu permisul auto

Publicat

in

De

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului modificarea Codului Rutier.

„Permisul de conducere reţinut se restituie titularului la adresa de corespondenţă precizată cu ocazia transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenţionale. În aceeaşi ordine de idei, se impune derogarea de la obligativitatea contravenientului de a preda permisul de conducere personal ori prin reprezentant convenţional, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi reglementarea predării acestuia exclusiv prin servicii de curierat, cu aviz de primire”, se arată în nota de fundamentare al proiectului MAI.

Potrivit documentului citat, pentru a evita prezenţa conducătorilor de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie la sediul poliţiei rutiere, se impune ca cererile de restituire, la încetarea cauzelor pentru care au fost reţinute, să fie transmise prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestora, precum fax, e-mail, curier rapid, iar restituirea documentelor să se realizeze la adresa de corespondenţă precizată de către titular în cuprinsul cererii.MAI are în vedere să propună adoptarea proiectului cel târziu în şedinţa Guvernului din săptămâna 6-12 aprilie.

Vezi și:În plină epidemie de coronavirus, Hellvig ar fi fost ‘convocat de urgență’ în SUA! Șeful SRI și-a trimis, însă, înlocuitorul

Comentariu: Medicii între eroi și ‘dezertori’

Proiect bombă! Interdicții majore pentru următorii doi ani

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

În plină criză coronavirus, liberalii cu gândul la pușcăriași. Propun închisoarea la domiciliu pentru cei cu pedepse până în 7 ani

Publicat

in

De

Senatul a adoptat, marți, două proiecte legislative care prevăd că mai multe categorii de deţinuţi vor putea să îşi execute pedeapsa la domiciliu, însă aceştia vor fi supravegheaţi prin intermediul unei brăţări electronice. Una din condiţiile executării pedepsei la domiciliu prevede că deţinutul trebuie să aibă o pedeapsă de cel mult şapte ani. Potrivit celor două proiecte legislative iniţiate de senatoarea PNL Alina Gorghiu, executarea pedepsei la domiciliu ar urma să fie posibilă în următoarele condiţii:

– pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani
– infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare
– infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremuneratî n folosul comunităţii
– în raport de persoana infractorului, de conduită avută anterior sîvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apăreciază că executarea la domiciliul a pedepsei închisorii este suficientă.

Totodată, sunt prevăzute şi faptele pentru care nu se va putea dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii:

– iniţial a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dar ulterior a fost revocată
– infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor
– faptele reprezintă infracţiuni contra vieţii, contra integrităţii corporale sau sănătăţii, infracţiuni săvârşite asupra unuo membru de familie sau asupra fătului, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, infracţiuni de corupţie, infracţiuni de serviciu, trafic de persoane sau de minori, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice, precum şi infracţiuni prevăzute de legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
– persoana a fost condamnată anterior pentru săvârşirea fie a infracşiunii de evadare, fie pentru cea de inlesnire ori pentru tentativă la acestea.
Termenul de supraveghere este egal cu durata pedepsei şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Pe această durată, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să presteze muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă.

„În raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor, precum şi de posibilităţile de îndreptare, dacă apreciază că este necesar pentru prevenirea infractorului de la săvârşirea de noi fapte penale, instanţa poate dispune individualizarea mixtă a pedepsei închisorii: În timpul săptămânii la domiciliu, iar în zilele de sâmbătă şi duminică la penitenciar”.

Proiectele legislative urmează să fie dezbătute de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, apoi trimise la promulgare.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

PROFIT 24 TV LIVE

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUSTINE INDEPENDENTA NOASTRĂ

Dacă esti multumit de activitatea noastra si crezi ca facem o presa libera, ne poti sprijini sa continumam in slujba ta, fara a fi nevoiti sa facem contracte cu statul

În Trend