Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Anunț făcut de Viorica Dăncilă! ‘Nu am să fac niciun pas înapoi’

Publicat

in

Preşedintele Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă, a declarat, marţi, că PSD intră în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale pentru a câştiga şi, personal, nu va face niciun pas înapoi, pentru că „orice pas înapoi al meu este un pas înainte al opoziţiei”. 

„Peste două luni intrăm în campania electorală pentru prezidenţiale, o campanie foarte importantă, în care intrăm ca să câştigăm, o campanie în care vom arăta puterea PSD, o campanie care ne va reconfirma forţa noastră în fiecare localitate din ţară. Eu vă garantez că nu am să fac niciun pas înapoi, pentru că orice pas înapoi al meu este un pas înainte al opoziţiei”, a spus Dăncilă în faţa celor 1.700 de membri prezenţi la Conferinţa PSD Dolj.

Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat că nu este afectată de jignirile venite din partea opoziţiei şi că, deşi este femeie, are forţa să se lupte cu fiecare dintre contracandidaţii săi, pentru că are alături forţa singurului partid care poate construi România.

„Jignirile lor nu mă afectează, pentru că jignirile vin din partea oamenilor slabi, nu din partea oamenilor puternici, şi am tăria să mă lupt cu fiecare dintre ei, pentru că ştiu că alături de mine am forţa PSD în fiecare colţ din ţară, singurul partid care poate construi România. Şi le garantez tuturor că sunt mai puternică decât toţi la un loc, chiar dacă sunt femeie, că PSD este o forţă şi cei care ne-au subestimat vor regreta atât pe 10 noiembrie, cât şi pe 24 noiembrie, iar dumneavoastră vă spun să mergeţi acasă cu încrederea de a câştiga în localităţile dvs. şi cu aceeaşi putere de muncă şi de a lupta pentru că este lupta a noastră, a tuturor, a singurului partid care poate construi România (…) Noi trebuie să fim mândri că suntem social-democraţi, pentru că nu am luat niciodată decizii împotriva românilor. Cum la fel de mândri trebuie să fim că suntem români, pentru că suntem oameni oneşti, oameni muncitori, oameni care au demonstrat de fiecare dată că pot performa în orice domeniu de activitate. De aceea vă recomand să aveţi încredere în dumneavoastră, pentru că eu am încredere în fiecare membru PSD”, a mai afirmat liderul PSD.

Preşedintele PSD a subliniat că greşelile făcute la alegerile europarlamentare trebuie asumate, iar un domeniu în care s-au făcut greşeli a fost comunicarea.

„Sunt convinsă că s-a şi greşit şi trebuie să ne asumăm greşelile, pentru că dacă nu ni le asumăm nu le putem remedia. Sunt convinsă că alegerile europarlamentare au fost un semnal de alarmă pentru noi şi dacă aici, la Dolj, s-a câştigat, avem destule judeţe în care rezultatul a fost foarte slab şi trebuie să vedem unde s-a greşit. Pentru că, dragi colegi, nu a câştigat PNL şi USR, acolo a pierdut PSD şi trebuie să vedem de ce am pierdut, de ce un milion de oameni care au votat cu PSD: nu au mai venit la vot, nu au votat nici cu alt partid, dar nu au votat nici cu PSD. (…) Categoric pe comunicare am greşit, pentru că în permanenţă noi a trebuit să dăm explicaţii la acuzaţiile nefondate, am fost în permanenţă în defensivă şi nu în ofensivă aşa cum ar fi trebuit şi să spunem ce am făcut noi pentru oameni şi ce au făcut ei, ce am construit noi şi ce au dărâmat ei, pentru că ei au învăţat să conjuge verbul „a tăia”, iar noi verbul a construit”, a mai spus preşedintele PSD.

Vezi și

Vești pentru pensionari! A apărut un nou tip de pensie

Vești mari! De la 1 septembrie se vor majora pensiile

ANAF intră la rupere! Nimeni nu va scăpa

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică a produs reacții la nivel înalt!

Publicat

in

De

Plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică care se anunțase inițial de Guvern că va fi eliminată a produs reacții la nivel înalt. 

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat că a propus ca proiectul de lege de modificare a OUG 114 să conţină prevederi în domeniul energiei precum ridicarea barierelor de preţ la producător „pentru gazele naturale la 1 iulie 2020 şi pentru energia electrică la 31 decembrie 2020”.

„În ambele zone – şi de energie electrică, şi de gaze naturale -, OUG 114 a impus nişte bariere de preţ la achiziţia energiei electrice şi a gazului natural de la producător către furnizori. A scăzut preţul de achiziţie a energiei electrice şi a gazelor naturale pentru furnizori, dar la populaţia casnică preţul nu a scăzut. S-a creat o marjă mult mai mare pentru furnizori în a-şi mări profitul. Am propus Guvernului, în primă lectură, ridicarea acestor bariere de preţ la producător pentru gazele naturale la 1 iulie 2020 şi pentru energia electrică la 31 decembrie 2020”, a declarat Virgil Popescu, vineri seară, la finalul şedinţei de guvern.

Ministrul Economiei a vorbit şi despre ridicarea taxei de 2% impusă companiilor din energie pe cifra de afaceri, „o taxă în urma căreia s-au strâns peste 600 de milioane de lei în conturile ANRE”.

„Am propus Guvernului ca, cu aceşti bani, să se poată efectua proiecte în zona de energie, de eficienţă energetică şi să-i putem folosi şi pentru consumatorul vulnerabil, pentru că tot în cursul anului 2020 ne-am propus să definim consumatorul vulnerabil şi schema de finanţare a acestuia”, a mai adăugat Popescu.

Vezi și:

Proiectul a fost adoptat- Părinții pot cere bani statului

EXCLUSIV Lupta pentru bani. Cum se deconspiră lucrătorii din Servicii! Mișcările făcute de angajații SRI și ‘Doi și-un sfert’

EXCLUSIV Nedreptate comisă de Guvernul Orban?! Omul dat afară de premier scoate la suprafață informații în premieră: ‘Nu au fost întârzieri’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Adrian Zuckerman s-a intors acasa!

Publicat

in

De

De profesie avocat, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, îl va primi sâmbătă pe ambasadorul agreat al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Adrian Zuckerman, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, a informat MAE.

Adrian Zuckerman a fost confirmat în funcţie de Senatul american pe 20 noiembrie.

El îl înlocuieşte la Bucureşti pe Hans Klemm care a fost ambasadorul SUA în România din data de 21 septembrie 2015.

Zilele trecute, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Hans Klemm Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de „Mare Cruce”, şeful statului subliniind în cadrul ceremoniei desfăşurate la Palatul Cotroceni că oficialul american este un „profesionist”, cu o contribuţie „extraordinară la dezvoltarea relaţiilor” bilaterale româno-americane.

„Domnule ambasador, la acest moment, în care misiunea dumneavoastră la Bucureşti se apropie de sfârşit, Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii este mai solid şi mai dinamic decât în orice moment din istoria sa. Marcarea, în 2020, a 140 de ani de relaţii diplomatice dintre ţările noastre are loc într-un context bilateral de care putem să fim mândri”, declara Iohannis.

Hans Klemm a arătat că pe parcursul celor patru ani de mandat printre priorităţile sale s-au numărat: promovarea securităţii naţionale a SUA în colaborare cu aliatul său, promovarea democraţiei şi consolidarea instituţiilor democratice, sprijinirea libertăţii de exprimare şi a cultelor religioase, susţinerea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei, promovarea prosperităţii.

Vezi și:

EXCLUSIV Lupta pentru bani. Cum se deconspiră lucrătorii din Servicii! Mișcările făcute de angajații SRI și ‘Doi și-un sfert’

EXCLUSIV Nedreptate comisă de Guvernul Orban?! Omul dat afară de premier scoate la suprafață informații în premieră: ‘Nu au fost întârzieri’

Mega-lovitură! Se dau amenzi uriașe pentru această faptă

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend