spalatorie haine Bucuresti | realizare site web

Alertă de VREME REA în Argeș – CÂND SE ÎNCĂLZEȘTE VREMEA

Facebook Twitter Google+
Alertă de VREME REA în Argeș – CÂND SE ÎNCĂLZEȘTE VREMEA

O avertizare meteo de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate a fost emisă de meteorologi. Atenționarea este valabilă de astăzi, 13 iulie, ora 13:00, până pe data de 15 iulie, ora 21:00.

În intervalul menționat instabilitatea atmosferică se va accentua, în după-amiaza zilei de sâmbătă (13 iulie) în nord-vestul, vestul și local centrul țării, precum și în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (13/14 iulie) și în sud-vestul și sudul extrem al teritoriului.

Duminică (14 iulie), manifestările instabilității atmosferice vor cuprinde majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul extrem, iar luni (15 iulie) se vor semnala cu precădere în jumătatea estică a țării. Astfel, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajul prin avertizări de vreme severă imediată.

Potrivit informațiilor, în Argeș vremea se va îmbunătăți abia la mijlocul săptămânii viitoare.

Facebook Twitter Google+

Facebook Comments

Mai poti citi si....