Conecteaza-te cu noi

Pitesti

Administratorul Clinicii TeddyCare rupe tăcerea: „Ceea ce s-a întâmplat nu ne definește nici ca oameni, nici ca practicieni”

Publicat

in

La mai bine de o săptămână de la moartea micuțului Petru, reprezentanții clinicii Teddy Care din Pitești au transmis un mesaj prin care își manifestă încă o dată regretul cu privire la cele petrecute. Reamintim că băiețelul, în vârstă de 4 ani și 8 luni, a murit în urma unei anestezii generale făcută la un cabinet stomatologic.

În urmă cu câteva ore, administratorul Clincii TeddyCare, medicul Răzvan Savu, a avut, pe Facebook, o primă reacție publică față de tragedia care a avut loc în clinica sa. Medicul a povestit și o întâmplare din copilăria sa, care i-a marcat existența și l-a motivat să aleagă meseria de stomatolog.

„Am să încep totul cu o mică poveste:

În vara lui `81, o mamă împreună cu 3 băieți (5 ani, 3 ani și jumătate și 2 ani jumătate) își făceau bagajele și se mutau, în urma unui divorț, dintr-o casă situată în centrul Piteștiului într-un apartament mic, la periferia orașului. Era un pas greu, dar un pas pe care ea l-a decis atât în instanță, cât și-n viața personală. La scurt timp după această mutare, cel pe care l-a iubit, adolescentă fiind, i s-a realăturat în viață și împreună și-au propus să crească cei trei copii.

La numai 3 ani de la mutarea în blocul respectiv, un accident îngrozitor avea să se întâmple. Niște muncitori, care reparau terasa blocului, au aruncat un butoi cu smoală încinsă, fără să se uite ce era jos. Acesta a căzut lângă un loc de joacă unde se afla și Ștefan Ioan, cel mai mic dintre cei 3 copii ai mamei. Butoiul a făcut explozie la impactul cu solul, iar smoala s-a împrăștiat în jur, însă și pe corpul micuțului de 5 ani jumătate. Copilul s-a stins 6 săptămâni mai târziu, după o luptă grea cu arsuri de gradul 3 și 4 pe 70% din corp.
Din acel moment, nimic nu a mai fost la fel în acea familie. Durerea pierderii celui mic, dar mai ales circumstanțele în care s-a stins au schimbat multe în viața acelei mame. Cei doi părinți (mama și tatăl adoptiv) au continuat să-i crească pe ceilalți doi băieți cum au putut ei mai bine și și-au dorit un singur lucru pentru ei: să ajungă medici. Zece ani mai târziu, părinții aveau să-și vadă visul cu ochii: băiatul cel mare intra la Medicină, iar doi ani mai târziu – și cel mic.

În februarie 2010, băiatul cel mare a devenit și el tată pentru prima dată. Soția i-a născut un băiețel frumos pe care l-au numit Ștefan. La 5 luni de la nașterea copilului, băiatul cel mare a început cel mai pur și sincer proiect din viața lui de până atunci: TeddyCare, prima clinică de stomatologie din Argeș dedicată exclusiv copiilor. Era medic stomatolog deja, însă simțea că trebuie să dea ceva mai mult comunității unde vor crește copiii lui, iar această clinică împlinea perfect acest gând.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la deschiderea clinicii… 10 ani de muncă, de răbdare, în care echipele de medici și asistente și-au dat tot ce au avut mai bun ca să trateze unul dintre cele mai nobile lucruri din lumea asta: zâmbetul copiilor.

În acești 10 ani, peste 7000 de copii au beneficiat de serviciile acestei clinici. Unii au fost foarte mulțumiți, alții mai puțin, însă echipele medicale au făcut tot ce le-a stat în putință să mulțumească pe toată lumea.

De-a lungul anilor s-au inițiat numeroase proiecte, de educare, de informare și de conștientizare a importanței prevenției dentare la copii, tocmai cu scopul de a preveni situațiile neplăcute, când se ajunge la medic în pusee de durere ce presupun intervenții imediate și traumatizante. Din păcate, nu toți copiii vin la noi pentru prevenție, iar majoritatea au nevoie de tratamente invazive. Așa am ajuns și noi să oferim si servicii de analgo-sedare.

Ceea ce s-a întâmplat pe 10 februarie 2020 nu ne definește nici ca oameni, nici ca practicieni și nu are nicio legătură cu viziunea acestui proiect. Nu se vor putea anula miile de tratamente oferite copiilor în clinica TeddyCare, însă nici pe micuțul Petru nimeni și nimic nu-l mai poate aduce înapoi, iar asta este o durere imensă pentru care nu există cuvinte de regret.

Vreau să precizez că în aceste rânduri nu voi comenta actul medical. Nu sunt în măsură să o fac, atât prin prisma faptului că nu am fost acolo, dar si pentru că nu am cunoștințele și expertiza necesară pentru a contesta calitatea și intervenția medicului anestezist. De-a lungul acestei colaborări am considerat că experiența și calitățile profesionale ale specialistului anestezist sunt conforme cu diplomele, practica și notorietatea acestuia.
Rațiunea îmi spune că niciun alt medic, cu o altă specialitate sau oricare altă persoană nu ar putea sau nu ar trebui să conteste tratamentul aplicat de un medic primar în anestezie și terapie intensivă, cu atât mai puțin un medic stomatolog cum sunt eu, în circumstanțele date.
De aceea, vă rog a-mi respecta decizia de a nu comenta și de a nu iniția o părere personală și nefondată în acest caz. Am încredere că organele abilitate vor face lumină, iar justiția dreptate.

Așa cum bine ați bănuit, eu sunt băiatul cel mare al acelei mame din povestea de la început. Am fost martor la durerile prin care părinții mei au trecut în acele momente când s-a întâmplat accidentul fratelui meu și știu câtă suferință aduce o astfel de tragedie într-o familie. Din acest motiv, chiar dacă presa și opinia publică au pus o presiune enormă, am preferat să rămân empatic cu acei părinți și să păstrez liniștea. În astfel de momente, singurele lucruri pe care le poți oferi părinților sunt liniștea și compasiunea. Durerea a fost și este în continuare foarte mare și în sufletul tuturor celor implicați din clinică, iar coerența și rațiunea unor declarații în presă ne-au lipsit cu desăvârșire.
Trăim momente pentru care nu am fost pregătiți emoțional niciodată.

Din punct de vedere legal, al birocrației, al autorizațiilor și documentelor necesare, am procedat și am acționat întotdeauna conform informațiilor pe care le-am obținut de la organele competente. Am pus totul la dispoziția organelor de anchetă și acestea vor fi în măsură să analizeze și să judece acest lucru.

Întâmplarea această tragică și absolut singulară, atât la nivelul companiei, cât și la nivel național, este dovada clară că acest lucru se poate întâmpla și că se poate întâmpla oricui.

În aceste săptămâni de o foarte mare încărcătură emoțională, am înțeles că, oricât de mult bine ai face de-a lungul vieții, este nevoie de o astfel de întâmplare pentru a șterge cu buretele tot ce ai făcut până atunci. Iar de această povară nu este nimeni ferit.

Cu sufletul frânt,
Răzvan Savu
Administrator TeddyCare
Medic dentist
Părinte
…În România”, a precizat, pe Facebook,  medicul Răzvan Savu.

Răzvan Savu are o experiență de 14 ani ca medic stomatolog, dintre care 2 in Germania si 4 in clinici din Isle of Man si Liverpool. Este membru al Colegiului Medicilor Dentisti din Romania, dar si din Marea Britanie.

El este „Manager Medical al clinicii Medical Tours Company, fiind si cel care se ocupa cu actualizarea continua a serviciilor si a tehnologiilor folosite in clinica. Deschizator de drumuri in domeniul turismului dentar in Romania, Razvan Savu este Manager Partner in Medical Tours Company, cel mai mare provider de turism dentar pentru piata franceza. In 2010 a dezvoltat in cadrul clinicii si partea de stomatologie pentru copii, Teddy Care fiind prima clinica dentara din Arges special dedicata copiilor si adolescentilor”, se arată pe medicaltours.ro.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

VIDEO | Au început oficial lucrările la Autostrada Sibiu – Pitești

Publicat

in

De

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicaților prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță începerea lucrărilor la lotul 1 al secțiunii 1, Sibiu – Boița din cadrul autostrăzii Sibiu – Pitești. 

A fost semnat ordinul de începere al lucrărilor pentru lotul 1 al secțiunii 1, Sibiu – Boița din cadrul autostrăzii Sibiu – Pitești. Contractul de proiectare și execuție pentru acest lot, cu o valoare de 612.647.863,28 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR și Compania Porr Construct SRL. Potrivit prevederilor contractului a fost stabilită o perioadă de 12 luni pentru proiectare, 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioada de garanție.

”Menținerea șantierelor deschise și accelerarea proiectelor majore de infrastructură sunt primordiale în această perioadă. Prin ordinul de începerea a lucrărilor se garantează continuarea acestui obiectiv atât de important pentru infrastructura rutieră din România. Putem spune cu certitudine că au început lucrările la Autostrada Sibiu-Pitești. Obiectivul este vital pentru economia României, pentru dezvoltarea agenților economici din zonă, dar și prin atragerea de noi investiții”, a spus ministrul Lucian Bode. Constructorul austriac Porr a intrat pe teren încă din toamna anului trecut, când a început lucrările premergătoare precum cele la drumul tehnologic. În această primăvară a primit și autorizația de construire, pentru a demara oficial lucrările la prima secțiune a celui mai important proiect rutier al României. Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 123 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.   Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către una dintre cele mai mari companii din România, Dacia – Renault.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

DE INTERES ! Precizări privind funcționarea Serviciului de Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Argeș

Publicat

in

De

Alooo, institutie subordonata direct Prefecturii Arges. Sau pe permise nu mai apre tricolorul

Instituția Prefectului face precizări privind funcționarea, în această perioadă, a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Argeș. Serviciul a suspendat examinările pentru obținerea permisului auto și audiențele, dar menține deschise 4 ghișee la Înmatriculări și 2 ghișee la Permise. Programul de lucru la aceste ghișee este între 8.30 și 18.30, în instituție efectuându-se câte 4 igienizări pe zi, cu personalul propriu. Pentru numere de înmatriculare provizorii, dealerii auto pot veni doar cu justificare.

Încă din data de 17 martie, pentru o perioadă de 30 de zile, s-a suspendat activitatea de examinare pentru obținerea permisului de conducere- proba practică și cea teoretică- cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția situației actuale.

Începând cu data de 26 martie, operațiunea de radiere din circulație a unui vehicul uzat, participant în cadrul Programului „RABLA”, va fi efectuată din oficiu, de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor care a efectuat înmatricularea acestuia, în baza transmiterii către această instituție a certificatului de distrugere, în format electronic, de către operatorul economic autorizat care a emis acest document. Dovada radierii din circulație va fi transmisă, de îndată, titularului înmatriculării. Astfel, nu mai este necesară deplasarea proprietarilor la ghișeele Serviciului.

În conformitate cu prevederile art.14 din Decretul Președintelui României nr. 195 din data de 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență.
În acest context, documentele eliberate de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor teritoriale, respectiv: permisele de conducere, autorizațiile de circulație provizorie precum și dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare și permiselor de conducere care vor expira pe perioada stării de urgență vor fi considerate valabile pe întreg teritoriul României, până la încetarea stării de urgență.
Cererile de preschimbare pot fi depuse într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență – conform dispozițiilor art.12 alin.(1) din Ordonanța Militară nr.3 din 24.03.2020.
Aceleași reglementări se vor aplica și documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare/ examinare/ preschimbare permis de conducere (ex.certificat de autenticitate, documentul emis de unitatea medicală autorizată – fisa medicală, dosar școlarizare etc.,) care vor expira în perioada stării de urgență.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

PROFIT 24 TV LIVE

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend