Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Activistul rus Piotr Pavlenski şi prietena sa Alexandra de Taddeo, reţinuţi în dosarul Benjamin Griveaux

Publicat

in

Activistul rus Piotr Pavlenski şi prietena sa Alexandra de Taddeo, reţinuţi în investigaţia privind difizarea unor imagini intime cu fostul candidat susţinut de preşedintele Emmanuel Macron pentru primăria Parisului, Benjamin Griveaux, vor fi prezentaţi unui judecător, a anunţat luni Parchetul din Paris, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Cei doi, plasaţi în weekend în arest preventiv pentru 48 de ore, ar putea să fie inculpaţi oficial în acest dosar, dacă magistratul va decide astfel în cadrul unei ”informaţii judiciare” ce va fi deschisă marţi dimineaţă. Piotr Pavlenski, în vârstă de 35 de ani, şi Alexandra de Taddeo, de 29 de ani, au fost reţinuţi pentru „atingere adusă la intimitatea vieţii private” şi „difuzarea fără acordul persoanei a unor imagini cu caracter sexual”.

Citește și: USR a bătut palma cu PSD? Un lider PNL anunță blatul zilei: ‘Le-a crăpat obrazul’

Refugiat politic în Franţa din 2017 şi condamnat în 2019 pentru că a incendiat cu doi ani înainte o sucursală a Băncii Franţei din Paris în cursul unei „reprezentaţii artistice”, Pavlenski a afirmat vineri că se află la originea postării filmuleţelor respective, care au determinat retragerea lui Griveaux din cursa pentru alegerile locale, bulversând campania electorală cu numai o lună înaintea scrutinului. Ministrul sănătăţii, Agnes Buzyn, i-a luat în final locul lui Griveaux în această cursă.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

RISE Project: Guvernul a împrumutat în secret 400 de milioane de euro pentru lupta cu noul virus, dar achiziţiile au întârziat o lună şi jumătate

Publicat

in

De

Guvernul Orban ştia încă de la începutul lunii februarie că în spitalele din România există un mare deficit de echipamente medicale de protecţie, motiv pentru care a solicitat special Băncii Mondiale un împrumut de 200 de milioane de euro pentru a lupta cu noul coronavirus. Achiziţiile s-au făcut însă abia peste o lună şi jumătate, nu înainte de a se lua un alt împrumut de 200 de milioane de euro, notează publicaţia RISE Project, în cea mai recentă investigaţie publicată.

„Înainte să declare oficial epidemia de gripă, Guvernul a calculat un deficit național de 1,75 de milioane de măști profesionale și a aprobat de urgență, pe 4 februarie, cumpărarea lor pentru coronavirus. Se întâmpla la cinci zile după ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat boala COVID-19 o urgență globală de sănătate publică.

În plus, pe 6 februarie, România a solicitat, în secret, 200 de milioane de euro de la Banca Mondială, pentru lupta cu noul coronavirus. Achizițiile centralizate au întârziat o lună și jumătate, până pe 19 martie, când România a cerut alte 200 de milioane de euro de la Banca Mondială”, scriu jurnaliştii de la RISE Project.

Primul acord pentru măști a fost încheiat, pe 19 martie, cu Renania Trade SRL, dar doar pentru 80 de mii de bucăți. Apoi, un alt acord, pe 23 martie, cu Romwine & Cofee SRL, pentru 875 de mii de măști.

Ultima achiziție e verificată acum de Corpul de Control al Ministerului Finanțelor, după ce presa a publicat detalii despre modul în care a fost realizată, prin interpuși.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

CIOCNIRE dură intre liderii PNL și PSD: Se urcă cu picioarele pe necazul oamenilor/Se încearcă acoperirea a ceea ce se întâmplă de fapt în județe PNL

Publicat

in

De

Florin Roman, liderul deputaților PNL, a acuzat președinții de consilii județene din PSD că își administrează defectuos regiunile în lupta cu pandemia de COVID-19. În replică, Marcel Ciolacu, șeful interimar al social-democraților, i-a acuzat pe liberali de același lucru. Totul s-a petrecut în direct la B1 TV, liderul PSD răspunzând acuzațiilor aduse de reprezentantul PNL.

„Eu nu am acuzat pe nimeni. Am prezentat o situație reală pur și simplu, pentru că m-am săturat de ipocrizia acestui personaj numit Marcel Ciolacu, care se urcă cu picioarele pe necazul oamenilor, împreună cu partidul lui, pe care îl conduce. Eu am spus următorul lucru. I-am cerut lui Marcel Ciolacu să lase politica, campania electorală, să lase locuința lui luxoasă din București și să meargă la Buzău, pentru că acolo e nevoie de el, de toți colegii care pot da o mână de ajutor și am semnalat următorul lucru. La Buzău, de unde este domnul Ciolacu, am sesizat că cei de la consiliul județean și de la primărie nu au alocat bani pentru achiziția unui aparat de testare, de diagnosticare, cum sunt aceste PCR.

Citește și: Klaus Iohannis spulberă visurile românilor: Nu suntem în faza în care putem să ne relaxăm

În aceste condiții, acel PCR a fost adus de către Guvern. Am prezentat o situație domnului Ciolacu, care acuză Guvernul că nu face testare, că PSD și baronii roșii ai PSD, în mod intenționat, nu investesc în această aparatură de achiziționare, de la nivelul consiliilor județene, pentru că ei au 28 de baroni roșii în România. Le-am spus că la Brăila, de exemplu, acolo se încearcă punerea în funcțiune a unui PCR de la Direcția sanitar-veterinară, adică de la Guvern. La Buzău v-am explicat situația. La Gorj se încearcă pornirea unui aparat pe TBC. Haideți să vă spun ce a făcut domnul Arsene la Neamț. L-a adus în data de 3 aprilie, s-a pus în poze domnul Arsene cu aparatul și el, în ziua de astăzi, nu testează. La Vrancea, la Marian Oprișan, este aceeași situație. PCR a ajuns trimis de Ministerul Sănătății. La Teleorman se încearcă punerea în funcțiune a acelui PCR de la Direcția sanitar-veterinară. La Olt, Tulcea șamd”, a afirmat Florin Roman.

În replică, Marcel Ciolacu a adus o acuzație similară președinților de consilii județene din PNL. În ceea ce privește Buzăul, șeful interimar al PSD a explicat că aparatul PCR există, fiind cumpărat de minister, și că autoritățile centrale au ajuns la un consens cu Direcția de Sănătate Publică, astfel încât autoritățile locale să asigure testele și „ce mai este nevoie”.

Citește și: Sindicatele din Sănătate trag semnalul de alarmă: În 27 de zile vor fi infectați toți salariații din sănătate

„La Buzău există acest aparat. El a fost cumpărat de minister. Au picat de acord, cu DSP, ca Consilul Județean și Primăria Municipiului (n.r. – Buzău) să vină cu testele și cu ce mai este nevoie. Sunt lucruri care se fac local. Unii oameni pot înțelege. În schimb, eu am altă problemă. Ieri a fost o ședință la PNL și s-a hotărât acest atac. Nu am nicio problemă. Nu m-ați văzut în aceste zile. Am respectat problemele adevărate ale românilor. Se încearcă acoperirea a ceea ce se întâmplă de fapt în județe conduse de PNL, și cred că ceea ce se întâmplă la Suceava e evident, ceea ce se întâmplă la Arad e evident, ceea ce se întâmplă la Brașov e evident, ceea ce se întâmplă la Deva este evident.

Niciun astfel de județ sau UAT nu este condus de cineva de la PSD. (…) Este o mizerie de atac. A fost normal să reacționez și să îmi apăr colegii. În schimb, mă așteptam ca la televiziuni să se discute de județul Neamț, Iași și Bacău, care s-au unit să cumpere un spital tampon în toată Moldova, cumva să aibă un tampon de județul Suceava, unde s-au scăpat frâiele”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

SUSȚINE PRESA LIBERĂ

Dacă ești mulțumit de activitatea noastră și crezi că facem o presă liberă, ne poți sprijini să contiumăm în slujba ta, fără a fi nevoiți să încheiem contracte cu statul. Pentru fiecare donație, îți publicăm pe site si print 3 anunturi la loc vizibil.

Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend