Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Acord între Guvernul României şi sindicatele din industria naţională de apărare: Conţine măsuri legislative şi de susţinere financiară

Publicat

in

Executivul şi sindicatele din industria naţională de apărare au semnat vineri un acord important care conţine măsuri legislative şi de susţinere financiară destinate să vină în sprijinul industriei naţionale de apărare pentru următorii 5 ani, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, anunță AGERPRES.

Acordul a fost semnat în prezenţa prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, a ministrului Economiei, Niculae Bădălău, a ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi a ministrului Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu.

„Este un acord istoric pentru că reuşim, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, să venim cu un set de măsuri coerente, agreate de toată lumea, pentru a redresa industria naţională de apărare. Această industrie are o componentă dublă, deosebit de importantă: pe de o parte componenta de securitate şi pe de altă parte componenta economică, pentru că este bine ştiut faptul că în industria de apărare se creează produse cu o plus valoare ridicată. Obiectivul Ministerului Economiei a fost să susţină, prin alocări bugetare şi prin administrarea responsabilă şi cu viziune pe termen lung, această industrie. Spre exemplu, în anul 2019 am reuşit să alocăm fonduri pentru această industrie ce depăşesc cuantumul total alocat în perioada 2015-2018. Acordul conţine şi măsuri care vor avea un impact direct asupra angajaţilor din acest sector: facilităţi fiscale pentru angajaţi şi măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă”, a declarat, cu ocazia semnării acordului, ministrul Economiei, Niculae Bădălău.

Citește și: Mircea Diaconu aruncă BOMBA: ‘Ținta mea este NU să ajung președinte’

Documentul arată faptul că industria naţională de apărare reprezintă un domeniu strategic al economiei naţionale care cuprinde operatorii economici, indiferent de structura capitalului social, care dispun de resurse tehnologice, organizatorice şi de management necesare realizării şi furnizării către Forţele Sistemului Naţional de Apărare (FSNA) a produselor militare, sensibile şi strategice, precum şi serviciile necesare şi că obiectivele privind protejarea intereselor naţionale de apărare, inclusiv a intereselor esenţiale ale securităţii naţionale se realizează prin implicarea industriei naţionale de apărare în activităţile de asigurare a suportului logistic integrat al echipamentelor militare, prin protejarea operatorilor economici din industria naţională de apărare care deţin capacităţi strategice, cu scopul menţinerii acestora, fiind obiective de interes naţional, stimularea investiţiilor in industria de apărare, cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare.

În acest sens semnatarii convin asupra faptului că este necesară asigurarea furnizării, în condiţii de eficienţă şi siguranţă, de produse şi/sau servicii pentru instituţiile din cadrul FSNA şi menţinerea şi dezvoltarea industriei naţionale de apărare, ca industrie strategică de interes naţional.

În acest context, Guvernul României se angajează să ia măsurile necesare pentru alocarea, cu precădere de la bugetul de stat, a fondurilor necesare pentru restructurarea, modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de producţie şi/sau servicii pentru apărare ale operatorilor economici din industria naţională de apărare, pentru scutirea acestor operatori de la anumite taxe şi impozite şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Totodată, documentul menţionează faptul că scopul principal al statului român este acela de a lua toate măsurile necesare care să conducă la redresarea din punct de vedere economico – financiar al operatorilor economici din industria naţională de apărare, precum şi la eficientizarea şi dezvoltarea acestora pe termen mediu şi lung, ca structuri viabile şi eficiente care să fie pregătite pentru a implementa programe de reorganizare şi/sau restructurare, precum şi atragere de investiţii.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Tragedie – Un pacient s-a aruncat de la etajul al treilea al Spitalului Municipal din Caransebeș

Publicat

in

De

Un pacient în vârstă de 60 de ani al Spitalului Municipal din Caransebeş a decedat după ce s-a aruncat, în noaptea de duminică spre luni, de la etajul al treilea al unităţii spitaliceşti, scrie Agerpres.

„Poliţia municipiului Caransebeş a fost sesizată, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2,50, de către un medic din cadrul Spitalului judeţean Caransebeş, despre faptul că un pacient internat în spital s-a aruncat de la etajul al treilea al clădirii, constatându-se decesul acestuia. Din primele verificări a rezultat faptul că un bărbat de 60 de ani, din Caransebeş, ar fi părăsit salonul în care era internat şi s-ar fi deplasat pe holul etajului al treilea, aruncându-se în gol de la o fereastră şi decedând”, afirmă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Alina Boeru.

Citește și: ȘOCANT – Un cunoscut cântăreț a MURIT pe scenă, în timpul unui concert

La faţa locului s-a efectuat cercetarea, iar cadavrul a fost depus la morga spitalului, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. 

Poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi continuă cercetările.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Ședință la Guvern – Ce proiecte se află pe masa premierului Orban

Publicat

in

De

Proiectele de acte normative care vor fi incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 20 ianuarie 2020

I. PROIECTE DE HOTĂRÂRI

PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, judeţul Dâmboviţa, municipiul Târgovişte, Zona Sagricom, str. Silviu Stănculescu, etapa II”

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/01/HG-14.pdf

II. MEMORANDUMURI

1. MEMORANDUM cu tema: Schema de ajutor de minimis pentru participarea la festivaluri şi târguri de filme, interne şi internaţionale, Schema de ajutor de minimis pentru distribuirea şi exploatarea filmelor româneşti de toate genurile, Schema de ajutor de minimis pentru susţinerea programelor de cultură, educaţie cinematografică, organizare de evenimente culturale cinematografice precum şi pentru editarea de publicaţii de specialitate şi Schema de ajutor de minimis pentru încurajarea funcţionării cinematografului de artă şi a programării filmelor în acestea în aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare

Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2020/01/MEMO-6.pdf

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend