Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

A murit vulturul pescar care a zburat 7.000 de kilometri, din Finlanda până în Kenya

Publicat

in

Vulturul pescar, ajuns în Kenya din Finlanda după ce a zburat 6.948 de kilometri, a murit după ce organele interne i-au cedat ca urmare perioadei lungi de foamete îndurate în timpul lungului său voiaj, a precizat luni Serviciul de Conservare a Faunei (KWS) al acestei ţări africane citat de EFE.

Pasărea în vârstă de 4 ani, care a fost îngrijită de o echipă de veterinari ai KWS la un centru de recuperare din cartierul Karen, din Nairobi, a murit la sfârşitul săptămânii trecute. Autopsia a stabilit că decesul a intervenit după lunga perioadă de foamete care a dus la cedarea organelor interne, notează KWS într-un comunicat.

Vulturul a aterizat săptămâna trecută, luni, în satul Usalu din comitatul Siaya (oeste), un teritoriu care include o parte a lacului Victoria, cel mai mare din Africa, şi a fost observat de un localnic care a avertizat KWS. Pasărea răpitoare a rămas prinsă într-o plasă de pescuit şi nu mai putea să zboare, potrivit KWS, care a precizat că vulturul era foarte deshidratat.

Vulturul sau uliganul pescar este o pasăre diurnă care se hrăneşte cu peşte şi poate atinge o anvergură a aripilor de 1,80 metri. Ţara de provenienţă a vulturului cu penaj alb şi maro a fost descoperită după ce i-a fost găsit un inel pe unul dintre picioare, cu următoarea informaţie: ‘Museum Zool, Helsinki Finland, www.ring.ac, M-68528’.

KWS a cerut autorităţilor din Siaya să întărească protejarea zonelor de pescuit de pe lacul Victoria, având în vedere că au fost observate mai multe păsări în zonele învecinate. (Sursa: Agerpres)

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Măsură EXTREMĂ într-un moment dificil pentru economie: China curăță, efectiv, banii pentru a combate virusul ucigaș

Publicat

in

De

Banca centrală chineză a anunțat, într-o conferință de presă, că va începe curățarea efectivă a banilor aflați în curculație pentru a opri răspândirea coronavirusului COVID-19, transmite publicația Quartz.

Este o măsură extremă, dar care se poate dovedi eficientă. Bancnotele și monedele sunt unele dintre cele mai murdare obiecte. Un studiu din 2017, efectuat pe bancnote de 1 dolar în New York, a arătat că acestea aveau 397 de specii de bacterii pe ele.

Victor Ponta, mutare decisivă în vestul țării – Pe cine a reușit să convingă să intre în cursa pentru Timișoara? Urmează negocieri intense cu PSD

Banii pot fi curățați cu lumină ultravioletă sau la temperaturi ridicate. COVID-19 poate fi eliminat și cu dezinfectanți comuni.

Atunci când va fi posibil, a anunțat banca centrală din China, vor fi introduse noi bancnote în circulație.

Măsura vine într-un moment dificil pentru economia Chinei. Preşedintele Xi Jinping i-a avertizat pe oficialii comunişti că măsurile luate împotriva coronavirusului au mers prea departe şi ameninţă economia ţării, transmite agenţia Reuters.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Dezgheț China-Vatican: întâlnire istorică între miniștrii de externe

Publicat

in

De

În plină izolare internațională din cauza infecției coronavirusului, în zidul dintre China și Vatican se întrevede o fisură. Întâlnirea dintre ministrul de externe al Sfântului Scaun și cel din Republica Populară Chineză a fost cea mai importantă reuniune din 1951, de când cele două țări au rupt legăturile diplomatice, continuând dialogul care a început acum câțiva ani cu multă dificultate, potrivit Rador, care citează Il Sole.

Întrevederea dintre arhiepiscopul Paul Gallagher și Wang Yi a avut loc vineri, cu ocazia Conferinței de Securitate de la Munchen.

Cei doi șefi ai respectivelor diplomații au discutat despre acordul istoric din 2018 dintre Roma și Beijing care conferă Vaticanului ultimul cuvânt în numirea episcopilor catolici din China, chestiune care a fost mult timp controversată. Potrivit unui comunicat al Sfântului Scaun, cele două părți au convenit să continue „dialogul instituțional, bilateral”, atât în ​​beneficiul Bisericii Catolice, cât și al poporului chinez.

Relațiile dintre cele două state s-au îmbunătățit treptat de la acordul de acum doi ani, iar întâlnirea dintre miniștrii de externe consolidează dialogul. Conservatorii catolici s-au opus acordului dorit de Papa Francisc, acuzând Vaticanul că a cedat pentru a răspunde nevoilor regimului de la Beijing.

Catolicii chinezi încearcă să iasă dintr-o perioadă de șaptezeci de ani plină de diviziuni care au acutizat contrastul dintre o Biserică „oficială”, aflată sub controlul regimului chinez și una subterană „neoficială” care rămâne fidelă Romei. Ambele recunosc în Suveranul Pontif, liderul legitim al Bisericii Catolice.

Cea mai critică voce împotriva acordului este cea a cardinalului Joseph Zen, fostul arhiepiscop al Hong Kong-ului, în timp ce Vaticanul l-a apărat mereu, susținând că absența unui acord ar fi dus la o schismă.

Cu toate acestea, acordul din 2018 a fost întotdeauna interpretat ca anticamera reluării relațiilor diplomatice oficiale între cele două țări. Rămâne în continuare chestiunea din Taiwan: reluarea relațiilor ar duce la o ruptură cu insula pe care Beijingul o revendică ca teritoriu propriu. Vaticanul este singurul stat din Europa care recunoaște Taiwanul.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend