Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

A furat dubița unei cunoscute firme din Curtea de Argeş și, cu permisul suspendat, a plecat la Pitești! Hoțul a fost reținut

Publicat

in

Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de furt, furt în scop de folosință și conducere fără drept.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în noaptea de 17 spre 18 august a.c., un bărbat de 39 de ani din Pitești ar fi sustras, din incinta unui depozit de materiale de construcții, scule electrice și o autoutilitară, în valoare de peste 90.000 de lei.

Ulterior, bărbatul ar fi condus autotutilitara pe drumurile publice, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat, și a abandonat-o pe raza municipiului Pitești.

Autoturismul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reamintim că la data de 16 august a.c., același bărbat, în calitate de angajat al unei societăți comerciale cu punct de lucru pe raza comunei Domnești, ar fi sustras autoturismul de serviciu.

Bunul a fost recuperat, în data de 17 august a.c., de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Piteşti și restituit persoanei vătămate. Acesta nu prezenta avarii.

ACTUAL

Vești uriașe din partea premierului- Ce vor primi acești angajați

Publicat

in

De

Premierul Ludovic Orban a declarat joi, că militarii români au cea mai mică diurnă dintre ţările care participă în teatrele de operaţii şi că aceasta va creşte.

„În ceea ce priveşte relaţia dintre Ministerul Apărării şi Ministerul Economiei am convenit să existe anual, prevăzută suma pe care Ministerul Apărării o va folosi în bugetul pe anul respectiv, pentru comenzi şi contracte cu companiile româneşti din industria de Apărare, sigur am avut discuţii şi se participarea României în programele de Cercetare Dezvoltare a Iniţiativei pentru Apărare de la nivel european. În privinţa diurnelor militarilor români aflaţi în teatrele de operaţii cu siguranţă ele vor creşte, urmează să stabilim cu Ministerul Finanţelor cuantumul acestor diurne, avem cele mai mici diurne dintre toate ţările praticipante la misiuni, ca să zic aşa, până şi Bulgaria are diurne mai mari decât noi , ceea ce este de neacceptat. Există un grup de lucru la nivelul Ministerului Apărării care încearcă să realizeze un Proiect de Lege care să repare nedreptăţile şi inechităţile care au apărut în calcului pensiilor de serviciu ale militarilor, în urma Ordonanţei 57”, a declarat premierul.

Ludovic Orban a adăugat că va respecta nivelul de 2% din PIB asumat pentru apărare, şi că va menţine angajamentul faţă de NATO şi pentru bugetul anului viitor.

„Vom atinge procentul de 2% din produsul intern brut, pentru anul acesta prin intermediul plăţilor de 2 miliarde (de euro n.r.) care practic sunt ca şi deblocate. Pentru bugetul pe anul viitor ne menţinem acelaşi angajament, în conformitate cu decizia consensuală care a fost luat că urmare a iniţiativei Preşedintelui pentru a ne respecta angajamentul în faţa partenerilor din NATO” a spus acesta.

Vezi și:

EXCLUSIV Dovada care răstoarnă spusele ministrului Muncii, Violeta Alexandru

EXCLUSIV Revine Nicușor Dan la șefia USR? Dan Barna are zilele numărate

Vești importante- Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare pentru aceste persoane

Citeste mai mult

ACTUAL

Eugen Teodorovici îl atacă pe Florin Cîțu: Nu știe să citească un buget

Publicat

in

De

Fostul ministru PSD al Finanțelor a ieșit la atac după ce ministrul Florin Cîțu a declarat că bugetul României are o ‘gaură’ imensă.

„Sunt Al Capone cum e Florin Citu seful FBI. Dincolo de gluma, o discutie serioasa. Imi exprim profunda dezamagire si mahnire ca dl Citu nu stie sa citeasca un buget. A prezentat o situatie in care prezinta partial sau trunchiat executia la 9 luni de zile. Pe site-ul MFP era un istoric al veniturilor si cheltuielilor programate pe fiecare luna in parte. Acolo vedea foarte clar ca veniturile programate raportat la partea de executie, daca luam pe 2019 la prezent sa spunem, avem 21,7 miliarde lei venituri estimate, iar cheltuieli de 21 miliarde lei, ce inseamna ca nu este niciun fel de gaura in bugetul de stat”, a zis Teodorovici la sediul PSD.

Vezi și:

EXCLUSIV Dovada care răstoarnă spusele ministrului Muncii, Violeta Alexandru

EXCLUSIV Revine Nicușor Dan la șefia USR? Dan Barna are zilele numărate

Vești importante- Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare pentru aceste persoane

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUNTEM SI AICI

În Trend