Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

8.876 de absolvenți candidează pe 4.710 locuri la concursul de rezidențiat

Publicat

in

Ministerul Sănătății organizează concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, care va avea loc duminică în 6 centre universitare din țară. La sesiunea de anul acesta s-au înscris 8.876 de absolvenți, care candidează pe 4.710 locuri, potrivit Mediafax.

Concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie ca și în anii trecuți, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

În această sesiune au depus dosarele pentru participare la concurs 8.876 absolvenți ai universităților de medicină și farmacie (6.283 pentru medicină, 1.740 pentru medicină dentară, 853 pentru farmacie).

Absolvenții candidează pe un număr de 4.710 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire (3.960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară și 256 farmacie și 96 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiției și MAI).

Citește și: Ministerul Educaţiei a lansat licitaţia pentru manualele de clasa a VIII-a pentru anul şcolar 2020-2021

Lista locurilor și posturilor din rețeaua Ministerului Sănătății este publicată pe pagina concursului de rezidențiat www.rezidențiat.ms.ro.

“Cele 6 centre universitare îndeplinesc condițiile pentru organizarea concursului de intrare în Rezidențiat, dar și pentru pregătirea unui număr suplimentar de rezidenți. Am cerut ca acest concurs să se desfășoare în spiritul corectitudinii și al transparenței, principiile acestei guvernări. Anul acesta nu schimbăm regulile în timpul jocului, dar, în condițiile în care resursa umană este deficitară căutăm soluții ca toți absolvenții care reușesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, să fie admiși”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.

Din data de 5 decembrie 2019 s-a afișat pe site-ul www.rezidențiat.ms.ro și pe site-urile facultăților de medicină și farmacie repartizarea candidaților pe săli în funcție de domeniul pentru care s-au înscris.

În perioada 17-19 decembrie 2019 se va face alegerea posturilor/locurilor de candidați în funcție de punctajul obținut.

Între 6-14 ianuarie 2020, viitorii rezidenți vor semna contractele individuale de muncă cu unitățile sanitare, iar între 14-16 ianuarie se va face repartiția pe clinici de pregătire.

Încadrarea în unitățile medicale ca rezidenți este prevăzută în 1 februarie 2020.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Lidera mondială, calificare după două seturi în sferturile de finală ale WTA Stuttgart

Publicat

in

De

Iga Swiatek și-a respectat statutul de favorită și a debutat cu o victorie în fața Elisei Mertens în optimile de finală ale turneului „WTA 500” de la Stuttgart, scor 6-3, 6-4.

Iga SwiatekFoto: Action Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> WTA Rouen: Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi – Set câștigat la zero în fața unei jucătoare din Top 50

Elise Mertens, eliminată de Iga Swiatek la WTA Stuttgart

Principala favorită de la Stuttgart a avut nevoie de o oră și 34 de minute pentru a trece de belgianca Elise Mertens (30 WTA).

Prezentă pe tabloul principal direct în turul al doilea, Swiatek a dominat primul set, pe care l-a condus cu 3-0 și 5-1.

Dublă câștigătoare a turneului din Germania (2022 și 2023), poloneza a continuat prestația solidă și în setul al doilea și în ciuda celor trei mingi de meci ratate, Mertens nu a dus ritmul până la final.

În sferturile de finală, Iga Swiatek va întâlni câștigătoarea dintre Emma Răducanu (303 WTA) și Linda Noskova (31 WTA).

Tot joi, Ons Jabeur (9 WTA, favorită numărul 7) a fost învinsă în două seturi de italianca Jasmine Paolini (14 WTA), scor 7-6(8), 6-4.

Porsche Tennis Grand Prix are loc în perioada 15-21 aprilie, pe zgură (indoor), face parte din categoria WTA 500, are premii totale în valoare de $922,573, iar campioana en-titre este Iga Swiatek (2023).

>> WTA Stuttgart: Trei dintre marile favorite, calificate în sferturi

Citeste mai mult

NATIONAL

Germania face anunțul care sperie inclusiv România: ‘Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO!’ / Când ar putea avea loc marea lovitură?

Publicat

in

De

Germania face anunțul care sperie inclusiv România: ‘Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO!’ / Când ar putea avea loc marele atac?

Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace țări din NATO peste cinci până la opt ani, dacă ar alege să facă acest lucru, după ce îşi va fi reconstruit forțele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat un înalt oficial militar german, informează Reuters, potrivit Rador Radio România.

“Până atunci, pe baza analizei noastre, Rusia își va fi reconstituit propriile forțe într-o măsură în care ar putea fi posibil un atac împotriva teritoriului NATO”, le-a spus jurnaliştilor generalul-locotenent Carsten Breuer în timpul unei vizite în Polonia.

“Nu spun că asta va avea loc, dar că ar putea fi posibil”, a spus el miercuri seara.

Rusia respinge un astfel de plan

Invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a declanșat cea mai profundă criză în relațiile celei din urmă cu Occidentul de la criza rachetelor din Cuba din 1962. Însă administraţia de la Moscova a respins în mod regulat sugestiile occidentale că ar putea lua în considerare un atac asupra NATO, descriindu-le ca pe un nonsens total.

Președintele Vladimir Putin a reiterat luna trecută că Rusia nu intenţionează să atace nicio țară NATO, deși a spus că forţele ruseşti vor doborî orice avioane de luptă F-16 furnizate de Occident Ucrainei. Dintre cei 32 de membri ai NATO, șase națiuni europene au graniță comună cu Rusia: Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia.

Rusia pare să repurteze acum tot mai multe succese în Ucraina, unde conflictul este caracterizat atât de lupte de uzură în tranşee care amintesc de Primul Război Mondial, cât și de acţiuni cu drone de înaltă tehnologie.

Când ar putea avea loc atacul?

Rusia controlează acum aproape o cincime din teritoriul ucrainean, inclusiv peninsula Crimeea, pe care a anexat-o în 2014. “Vedem că Rusia produce o mulțime de materiale de război și nu plasează tot acest material în prima linie în Ucraina… deci în 2029 trebuie să fim pregătiți”, a declarat generalul Breuer.

“Estimăm o amenințare peste cinci până la opt ani”.

Oficialii ucraineni au declarat că forțele lor armaten umără în jur de 800.000 de oameni, în timp ce în decembrie Vladimir Putin a ordonat ca forțele Rusiei să fie majorate cu 170.000 de soldați, până la 1,3 milioane. Dincolo de personal, cheltuielile pentru apărare ale Rusiei le depășesc pe cele ale Ucrainei. În 2024, a alocat 109 miliarde de dolari pentru acest sector, de peste două ori echivalentul ucrainean de 43,8 miliarde de dolari.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend