Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

3 băuturi delicioase cu care am reuşit să înlocuiesc cafeaua

Publicat

in

Iubesc cafeaua. Şi indiferent de studiile care apar şi care spun că e bună sau nu, relaţia mea cu cafeaua nu va putea fi afectată vreodată. O iubesc şi punct. Din contră, numeroase studii vorbesc despre o asociere între consumul de cafea şi creşterea speranţei de viaţă. Cu toate astea, nu pot fi atât de egoistă, pentru că există persoane care, din diferite motive, sunt nevoite să renunţe la cafea sau cel puţin să o înlocuiască. Aşadar, am găsit alternativele care-i pot ţine locul şi care sunt chiar benefice pentru organism, dar şi pe care le-am încercat.

Cu ce să înlocuieşi cafeaua

Matcha Latte. Nu de mult am dat o fugă într-o cafenea în care ingredientul de bază este matcha şi, cu această ocazie, am încercat matcha latte care a fost un substitut ideal al cafelei. Am auzit despre beneficiile pe care le are pentru sănătate, precum nivelul crescut de antioxidanţi, de exemplu. Şi nu mă plâng, nu am simţit deloc lipsa gustului aromat de cafea, ba din contră, mi-a bucurat papilele gustative şi chiar mi-a oferit energia de care aveam nevoie pentru o zi de lucru.

Cafeaua din cereale. Pe piaţă găsim numeroase brand-uri care ne oferă acest produs. Acest tip de cafea este obţinut din cereale şi fără adaos de cofeină. Mai exact, eu am încercat varianta din orz, secară, cicioare şi sfeclă de zahăr, iar rezultatul este o băutură aromată, nu cu aceeaşi tărie ca cea a bobului de cafea, dar cu o spumă incredibil de cremoasă. Eu am testat-o cu lapte, iar astfel nu a fost nevoie să adaug zahăr. Un plus pentru sănătate!

Ceaiul negru. Din păcate atunci când m-am gândit să înlocuiesc cafeaua cu ceaiul negru am făcut-o în studenţie, într-o noapte târzie şi fără măcar să ştiu, de fapt, care sunt efectele lui. Atât vă spun: nu am dormit, am avut palpitaţii şi o stare de nelinişte de mi-am blestemat zilele şi am zis că nu voi mai bea ceva fără să citesc eticheta sau despre produsul în sine. Aşadar, ceaiul negru este înlocuitor ideal al cafelei, dar la prima oră a zilei!

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Nereguli? Liderul sindical al Ambulanței Gorj este nemulțumit: Acestea nu sunt conforme, ele sunt pentru zugravi, instalatori

Publicat

in

De

 Liderul sindical al Ambulanței Gorj, Cristi Aldescu, a declarat că pentru recoltări au primit costume de grădinarit. Acesta susține de asemenea că nu au fost instruiți de DSP.

”Referitor la conflict, eu consider că DSP ar trebui să transporte cadrele medicale pentru recoltare, dacă se impune mergem și noi. Niciun echipaj de la Ambulanța Gorj nu a refuzat să meargă la recoltări. Noi v-am prezentat niște costume pe care le avem în dotare, cu care trebuie să mergem la recoltări.

Acestea nu sunt conforme, ele sunt pentru zugravi, instalatori. Noi nu vrem să periclităm situația echipajelor pentru că automat dacă nu folosim o costumație adecvată și o protecție bună pentru echipaje vor fi probleme.

Eu am căutat și am intrat să văd instrucțiunile pentru care sunt folosite. Eu am discutat cu directorul medical de la noi și mi-a spus că acestea sunt costumele pe care le avem, iar DSP au alte costume, iar dacă e să mergem ne dau acele costume, însă și ei au aceleași costume. Noi nu am fost instruiți”, a declarat Cristi Aldescu, lider sindical Ambulanță Gorj potrivit antena3.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Informații de ultimă oră! Analizele de laborator au infirmat prezenţa COVID – 19

Publicat

in

De

Analizele de laborator infirmă prezenţa COVID – 19 în cazul unui bărbat şi al unei tinere din judeţul Prahova, internaţi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti după ce au prezentat simptome specifice infectării cu coronavirus. 

Potrivit directorului executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, Dan Ioniţă, cei doi pacienţi rămân internaţi şi, conform protocoalelor medicale, le vor fi recoltate probe pentru noi analize.

Autorităţile din Prahova au anunţat, joi, că două persoane din judeţul Prahova se află internate cu suspiciunea că ar fi contractat coronavirus. Unul dintre pacienţi, o tânără de 19 ani, a călătorit recent în Italia.

Vineri, aproximativ 270 de persoane din judeţul Prahova se află în izolare la domiciliu. De asemenea, autorităţile au decis închiderea unei şcoli din municipiul Câmpina, unde este elevă tânăra de 19 ani internată la Spitalul Judeţean Ploieşti, informează news.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend