Astra Giurgiu a reușit o victorie în manșa tur a turului trei preliminar al Ligii Europa, în fața formației cehe Slovan Liberec, scor 3-0, scrie Mediafax. Fatai...
Simona Halep, locul 3 WTA, după finala jucată la Roland Garros, va urca pe locul doi al clasamentului mondial. Dat fiind faptul că chinezoaica Na Li,...
Prefectura Argeș va promova, în perioada 1-18 august, un proiect al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale care are ca obiectiv creşterea transparenţei actului administrativ şi...
Crucea Roșie, Consiliul Județean Argeș și Prefectura Județului Argeș vin în sprijinul localităților afectate de inundațiile din ultima perioadă, asigurând 25.000 litri de apă potabilă pentru...
Situaţie delicată în urmă cu scurt timp într-un cartier rezidenţial din municipiul Piteşti. O ţeavă de gaze îngropată la mică adâncime a fost spartă de un...
Angajaţii Serviciului Public de Gospodărire Comunală din Curtea de Argeşm coordonaţi de directorul Ioan Ghiţă au început astăzi construcţia unui dig de protecţie pe strada Victoriei...
Imagine dezolantă pentru argeenii care trec pe podul spre strada Râmnicu Vâlcea din Curtea de Argeş. Deversarea barajelor a făcut ca pe albia râului să fie...
Un angajat de la Apele Române a leşinat în timp ce lucra la curăţarea pârâului Bascov, din judeţul Argeş, afectat de inundaţii. Omului i s-a făcut...
SITUAȚIA TRAFICULUI ÎN JUDEȚUL ARGEȘ Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează că în urma precipitațiilor abundente din ultimele zile circulația este întreruptă pe D.J. 731 –...
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Roger (România/Olanda) a învins, miercuri, cu scorul de 7-6 (7), 6-3, cuplul francez Julien Benneteau/Michel Llodra şi s-a calificat în sferturile de finală...