Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

18 ambulanțe noi, la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș

Publicat

in

Asistența medicală de urgență, în faza prespitalicească, reprezintă o componentă foarte importantă la nivelul sistemului sanitar. În spatele unui apel la 112, se află un om care cere ajutorul, iar primul contact al acestuia este cu echipajele din cadrul serviciilor de urgență. În cele mai multe situații, timpul de intervenție poate face diferența dintre viață și moarte. Din acest motiv, serviciile de ambulanță, care funcționează în regim de lucru continuu, trebuie să aibă la dispoziție toate resursele și toate condițiile, astfel încât să răspundă cu promptitudine și profesionalism tuturor solicitărilor.

În ceea ce privește modernizarea și dezvoltarea Serviciului Județean de Ambulanță Argeș s-au făcut pași importanți. Recent, parcul auto a fost dotat cu 18 ambulanțe noi. Șase ambulanțe sunt de tip 4×4, trei dintre acestea fiind distribuite la subunitățile aflate pe teritoriului județului, pentru a fi folosite mai ales în zonele greu accesibile, respectiv la stațiile de la Rucăr, Domnești și Curtea de Argeș. Cele 18 ambulanțe noi, cu dotări moderne, alături de celelalte deja existente în parcul auto, vor răspunde celor peste 100.000 de solicitări pe an la nivelul județului Argeș. Noile autoturisme de intervenție erau necesare, în condițiile în care, într-o singură tură, pe parcursul a 12 ore, sunt aproximativ 200 de solicitări.

La Serviciul Județean de Ambulanță Argeș s-au făcut investiții importante și în infrastructură. Cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, s-au executat lucrări de asfaltare a parcării, amenajare a curții și a garajelor.

„Am apelat la Consiliul Județean și am primit, spre marea noastră bucurie, o gură mare de oxigen. Betonul din curte era foarte deteriorat și era nevoie urgentă de reabilitare. De asemenea, garajele trebuiau înălțate și extinse pentru a fi adaptate noilor ambulanțe. În acest moment, garajele sunt incripționate pentru fiecare mașină în parte și sunt dotate cu cablu de alimentare, astfel încât să fie menținută aparatura din dotare atunci când sunt în staționare.” – Marian Hiru, manager general Serviciul Județean de Ambulanță Argeș.

„Felicit conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Argeș pentru implicare și, pe această cale, transmit un mesaj argeșenilor. Așa cum am promis, sănătatea reprezintă prioritatea noastră și facem ceea ce trebuie pentru toți cetățenii județului nostru, dar și pentru cei care tranzitează Argeșul, în așa fel încât administrațiile medicale din unitățile sanitare din județul Argeș să își facă temele și să răspundă la solicitările pe care cetățenii le au.” – Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș.

Pentru sprijinul acordat Serviciului Județean de Ambulanță și pentru implicarea în dezvoltarea sistemului de sănătate din Argeș, directorul Marian Hiru i-a oferit, în mod simbolic, președintelui Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, o ambulanță în miniatură.

Reînnoirea parcului auto al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș continuă. Potrivit conducerii instituției, până la sfârșitul anului sunt așteptate alte patru noi ambulanțe. În total, actualmente, la nivelul județului sunt funcționale 76 de autoturisme de intervenție ale Serviciului Județean de Ambulanță Argeș.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

ARGEȘENII AU DECIS: EI SUNT OAMENII ANULUI 2019 ÎN ARGEȘ

Publicat

in

De

Aseara, la ora 24:00, s-a închis sistemul de vot prin care argeșenii au putu vota oamenii anului în Argeș. Spre deosebire de alte evenimente similare la care premiile se dau în funcție de apartenența politică sau de valoarea platii catre organziator, echipa PROFIT si SUPER TV a făcut diferenta si, intr-o totală transparență și corectitudine, la fel ca si la editiile anterioare, au lăsat cetatenii sa facă nonminalizările și în acest an. De asemenea, sistemul de vot bine pus la punct a stopat votul multiplu așa ca, aseară, la ora 24:00, odată cu STOP VOT, argeșenii au decis cine sunt acei oameni care nu se opresc niciodata din drumul lor spre reușită, indiferent de domeniul în care activează. Exclusiv pe baza nominalizărilor și a votului deshis, argeșenii i-au descoperit pe cei mai buni oferindu-le, pa lângă votul lor, aplauzele si recunostinta!

Ei sunt oamenii anului!

“Premiile PROFIT” si trofeele OMUL ANULUI 2019 in Arges se acordă pentru 9 categorii distincte: politică, afaceri, parlamentarul anului, cultură, administraţie, învăţământ, sport, sănătate si jurnalism/civism. De asemenea, se vor acorda 3 premii speciale: Cel mai bun primar din mediul rural , Cel mai bun director de bancă – Banca Anului și Tânărul politician al anului.

OMUL ANULUI 2019

  1. OMUL ANULUI 2019, sănătate – Vasile MORARU, Medic Pediatru, Mioveni
  2. OMUL ANULUI 2019, afaceri – Miguel Oliver, Director general Uzina Dacia
  3. OMUL ANULUI 2019, învăţământ – Costel GHEORGHE, Profesor CN Vlaicu Vodă
  4. OMUL ANULUI 2019, cultură – Andreea Trandafirescu, jurnalist
  5. OMUL ANULUI 2019, administraţie – Ion GEORGESCU, Primar Mioveni
  6. OMUL ANULUI 2019, parlamentari – Ionuţ MOŞTEANU, deputat USR
  7. OMUL ANULUI 2019, sport – Viorel Nicolae CIOBANU – antrenor înot Piteşti
  8. OMUL ANULUI 2019, politică- Dan HODOȘ, președinte PLUS Argeș
  9. OMUL ANULUI 2019, civism/jurnalism – Eliza Lungu, Caporal în Armata Romana
  10. OMUL ANULUI 2019, secțiunea Cel mai bun primar din mediul rural – Nicolae DASCĂLU, primar com. Mărăcineni
  11. OMUL ANULUI 2019, secțiunea Cel mai bun director de bancă – Banca Anului – ING Bank, sucursala Argeş
  12. OMUL ANULUI 2019, secțiunea Tanarul politician al anului – Diana EFTENE – PSD

PREMIUL SPECIAL OMUL ANULUI 2019 in ROMANIA: Simona Halep – sportiv

In cursul zilei de mâine, 7 decembrie, echipa organizatoare se va intalni și își va prezenta votul care va fi adaugat celui al publicului. Schimbari ar putea apărea doar la trei dintre sectiuni: politica, cultura si civism/jurnalism.

Tot maine, echipa organizatoara va desemna, dintre nominalizatii cu cele mai putine voturi si propunerile membrilor echipei, REPETENȚII ANULUI ÎN ARGES.

Maine seara pe siteul evenimentului, omulanului.ro si, in transmisie in direct din studiourile SUPER TV, vor fi anuntati atat Oamenii Anului 2019 dar si perdantii Repetentii Anului 2019.

Puteti vedea rezultatele finale ale votului dand CLICK AICI sau accesand www.omulanului.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Eveniment unic, în ultimele 2 decenii, la Mioveni: primul nou-născut la … noul Spital Orășenesc

Publicat

in

De

Eveniment asteptat de mai bine de 20 ani, astăzi, la Mioveni! În noul spital din Mioveni s-a născut primul copil! Este vorba despre un băiețel născut prin cezariană, care are 3 kg și a primit nota 10 la naștere. Echipa medicală a fost coordonată de dr. Marius Pahonțu. Ultimul copil născut la Mioveni a fost în anul 1999, după care secția de maternitate s-a mutat.”Evenimentul de astăzi îmi dă încredere în echipa de medici și managerială de la spital, îmi dă încredere că suntem pe drumul cel bun. Practic, astăzi putem spune că s-a semnat actul de naștere al noului spital. Este primul nou-născut la Mioveni după 20 de ani, este primul născut aici din noul secol, din noul mileniu. Sunt foarte fericit pentru cadoul pe care Sfântul Nicolae l-a făcut astăzi orașului Mioveni”, ne-a declarat primarul Ion Georgescu, edilul mergând cu un buchet de flori la tânăra mămică pentru a o felicita.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

În Trend